Echipa de Liga a III-a de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”
a susținut, ieri, primul meci amical al stagiului din Antalya,
egalând-o pe final pe adversara din Rusia.
Viitorul a remizat, ieri, pe un teren de la Mardan Sport Complex,
în meciul cu formația secundă a lui Amkar Perm (Rusia). Scorul a
fost 1-1, pentru constănțeni înscriind în minutul 82 Hertu, jucător
nou-venit de la Unirea Slobozia.
În prima repriză, încheiată fără goluri, Viitorul a fost aproape de
a deschide scorul prin Posteucă (min. 36), dar și rușii au avut
două bune situații, în minutele 24 și 40, când portarul constănțean
Popa s-a opus bine.
După pauză, contrar cursului jocului, Amkar Pem II a punctat pentru
1-0 în minutul 69, prin Tiucalov, după care a apelat la toate
mijloacele pentru a menține scorul. Constănțenii au reușit să
egaleze însă, cu opt minute înainte de final, când Hertu a
fructificat centrarea lui Lupu.
Antrenorii Cătălin Anghel și Norbert Niță au folosit jucătorii: C.
Popa (min. 46, Buzbuchi) – Militaru (min. 46, Mihociu), I. Posteucă
(min. 46, Crișan), Răvoiu (min. 46, Rusu), Olteanu (min. 46, I.
Lupu) – Florea (min. 46, Ungureanu; min. 55, Muscă; min. 75,
Dimcea), Banoti (min. 46, Durbac), Cârstocea (min. 46, Evdochim) –
Chițu (min. 46, R. Lupu), Stanciu (min. 46, Hertu), Șt. Sandu (min.
46, Chirilă; min. 84, Roșu). Al. Grigoraș, Șuta și Boritz, cu
probleme medicale, nu au jucat, în vreme ce Adrian Ungureanu a fost
accidentat serios de un adversar în minutul 55, fiind transportat
direct la spital. Radiografia efectuată a relevat o ruptură de
menisc, iar săptămâna viitoare Ungureanu va efectua o a doua
radiografie pentru a se stabili cu exactitate dacă au fost afectate
și ligamentele încrucișate.
Viitorul va susține următoarele meciuri amicale joi, 4 februarie,
când de dimineață o întâlnește pe Hessen Kassel (Germania, Liga a
III-a), iar după-amiază pe Murat Pașa (Turcia, Liga a IV-a).
Juniorii din Georgia au crescut peste noapte
Și juniorii republicani ai Viitorului au susținut în Antalya o
partidă de verificare, 0-2 (0-2) cu o formație de seniori
reprezentând Georgian Football Academy. Inițial, republicanii B
(juniori născuți în anii 1993 și 1994) trebuia să joace cu formația
similară a lui Dinamo Tbilisi (Georgia), dar pe teren s-au trezit
cu Georgian Football Academy. Până la urmă, meciul s-a jucat, iar
pentru ultimele 30 de minute la Viitorul au intrat pe teren
juniorii A. Georgienii au înscris în minutele 17, din penalty, și
în prelungirile primei reprize.
Viitorul (antrenori, Dan Rădulescu și Ștefan Petcu) a jucat cu:
Vaida (min. 31, Năstase; min. 46, Alexe) – Budăcan (min. 31, D.
Iancu; min. 61, Cureteu), Omeag (min. 31, Nazâru), Ursachi (min.
31, Puțanu; min. 61, Blănaru), Medeșan (min. 31, Teodorof; min. 61,
Eracai) – Moldovan (min. 31, Mogoșanu; min. 61, Nicolescu), Blăniță
(min. 31, Țâru; min. 61, Zevedei), Vână (min. 31, Atănăsoae; min.
61, Diaconu) – Nicola (min. 31, Cobzariu; min. 61, Roman), Gavra
(min. 31, Jipa; min. 61, Marinkovic), Coteanu (min. 31, Păiuș; min.
61, Dan).
Următoarele partide ale juniorilor constănțeni sunt: FC Viitorul
juniori A – Antalyaspor 1991 / 1992 (astăzi), FC Viitorul juniori B
– Antalyaspor 1993 / 1994 (joi, 4 februarie).
Sursa: cugetliber.ro