VIDEO | Țîră și Morar au debutat cu gol la Rapid. Giuleștenii au avut emoții o repriză în amicalul cu Muscelul Câmpulung

Marius ANGHEL 27 Jan. 2016, 12:33 Pregătiri, amicale

FC Rapid a câștigat, marți după-amiază, cel de-al doilea amical programat în această perioadă de pregătire. Giuleștenii s-au impus cu 5-1, la Chiajna, împotriva echipei CN Dinicu Golescu Câmpulung, a doua clasată din Seria a III-a a Ligii 3. Pentru echipa lui Dan Alexa au înscris și noile achiziții Țîră și Morar.

Muscelenii au început curajos partida de pe sinteticul de la Chiajna și au lăsat o impresie bună pe întreg parcursul primei reprize. Jucătorii lui Tică au demonstrat că pot face față Rapidului, ba chiar au reușit să și deschidă scorul și să își păstreze avantajul aproape o repriză. În minutul 6, echipa argeșeană a deschis scorul prin Dorin Mahu, cel care l-a învins pe Drăghia cu un șut din afara careului. Rapidiștii au reușit totuși să egaleze înainte de pauză, în minutul 40, atunci când Cătălin Țâră a marcat din șase metri.

A doua repriză a fost însă la discreția giuleștenilor. Iulian Popa (59) a făcut 2-1 după ce a profitat de o greșeală în defensiva adversă, Vlad Morar (70) a punctat și el pentru prima dată în tricoul Rapidului dintr-o lovitură liberă executată de la aproape 30 de metri.

Argeșenii au avut șansa să reducă din diferență, însă penalty-ul executat de Ionuț Ion a fost parat de Drăghia. Nu același lucru l-a făcut Patrick N”Koyi (79), atacantul Rapidului făcând 4-1 după ce l-a învins pe Răzvan Ene de la punctul cu var.

Ultimul gol al partidei a fost reușit tot de rapidiști și tot de Iulian Popa, golgheterul echipei lui Dan Alexa înscriind la ultima fază a jocului.

FC Rapid București – CN Dinicu Golescu Câmpulung  5-1
Mahu (6) / Țîră (40), I. Popa (59, 90+2), Morar (70), N”Koyi (79 – pen.)

Drăghia – Pleșa, Robuste, Dumitrache, N. Vasile – Raiciu, Luque, Burlacu, Tudoran – Jeslinek, Țîră
Au mai jucat: V. Morar, I. Popa, Trandu, N’Koyi, Kusnir, Martin, Mendy
Antrenor: Dan Alexa

Tănase – Leca, Ghinea, Tița, Băduleanu, Miloși, I. Ion, Mahu, Burghel, Jenaru, Cl. Ionescu
Au mai jucat: Rz. Ene – Turcin, Dalu, Peter, Păun, David
Antrenor: Ovidiu Tică


 

În primul amical, FC Rapid a pierdut cu 1-4 împotriva echipei Viitorul Domnești. Dan Alexa a fost nevoit să folosească atunci juniorii după ce jucătorii de la prima echipă au făcut grevă.

Pe 3 februarie, Rapid pleacă într-un cantonament în India, unde va participa la un turneu amical alături de echipele sub 23 de ani ale cluburilor Atletico Paranaense (Brazilia), Watford FC (Anglia) și FC Dnipro Dnipropetrovsk (Ucraina). În cealaltă grupă, B, joacă Argentina U-23, TSV 1860 Munchen (Germania), Shamrock Rovers FC (Irlanda) și FC Volyn Lutsk (Ucraina).

De partea cealaltă, echipa din Câmpulung va juca sâmbătă al treilea amical din această perioadă de pregătire, în deplasare la Unirea Bascov, după acest test managerul Alecsandru Popovici și antrenorul Ovidiu Tică urmând a definitiva lotul pe care îl vor deplasa de duminică în cantonamentul de la Sinaia.

Foto și video: Muscel TV

Marius ANGHEL 27 Jan. 2016, 12:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă