VIDEO | Lupi îmblânziți chiar înainte de reluarea campionatului! Petrolul a pierdut amicalul cu Csikszereda

Marius ANGHEL 04 Mar. 2018, 10:04 Pregătiri, amicale

Cu o pauză forțată de încă o săptămână, după ce startul returului Ligii 3 a fost amânat din cauza vremii nefavorabile, Petrolul a efectuat, ieri, o ultimă repetiție, în compania unei alte grupări de eșalon trei, FK Csikszereda Miercurea Ciuc. Meciul s-a disputat la Tărlungeni, pe un frig pătrunzător, și a fost câștigat de către harghiteni, cei care s-au impus la limită, scor 1-0, prin golul marcat de către spaniolul Eder Gonzalez.

Disputat pe terenul sintetic din localitatea brașoveană Tărlungeni, pe o vreme nu tocmai prielnică fotbalului, jocul de ieri a opus două echipe dispuse la efort, aflate la ultima repetiție înaintea unui sezon de primăvară în care, fiecare, își propune accederea în eșalonul secund. S-a jucat destul de aprig, dovadă și cartonașele galbene împărțite cu, totuși, destul de multă dărnicie de către central, ca și cele două eliminări din tabăra ploieșteană (Andor, în minutul 59, și Ichim, în minutul 69), iar, finalmente, ciucanii au fost cei care au rămas cu satisfacția victoriei.

„Lupii” au avut prima ocazie a întâlnirii, la șutul sărbătoritului Marius Chindriș (8), scos de la rădăcina barei de către Horvat, dar Csikszereda a deschis scorul, după o reluare cu capul a lui Eder Gonzalez (13), din colțul din dreapta al careului mic. Tot harghitenii au avut și următoarea oportunitate, atunci când Gyorgy (23) a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri, însă Bolboașă a respins de sub transversală.

După reluare, ploieștenii au căutat să restabilească egalitatea, dar n-au fructificat niciuna dintre oportunitățile avute, cel mai aproape de gol fiind Cârjan. În minutul 78 a avut un șut de la 18 metri, lateral stânga, la colțul lung, respins însă în corner de portarul Nagy, iar în minutul 83 a reluat cu cap de la 8-9 metri, peste transversală.

Petrolul și Csikszereda încheie, astfel, seria testelor și se pregătesc să pună capăt unei pauze competiționale de aproape patru luni. În weekend-ul viitor, ploieștenii joacă pe teren propriu, duminică, de la ora 14:00, cu Sporting Roșiori, în timp ce ciucanii se deplasează la KSE Târgu Secuiesc.

PETROLUL PLOIEȘTI – FK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC 0-1
Eder Gonzalez 13′

Bolboașă (R. Avram 46′) – Prunescu (Frîncu 60′), Ichim (Țicu 69′), Olaru – Saim Tudor (Catană 46′), M. Chindriș (cpt.), Andor (Cl. Tudor 59′), Velisar – N. Popescu (Ciocâlteu 46′), Arnăutu (Lambru 46′), G. Păun (D. Cârjan 65′)
Antrenor: Romulus Ciobanu

Horvat – Kiliyen, Lorincz, Lalic, Csiszer – Fabio Guaru, Savin – Eder Gonzalez, Gyorgyi, Bajko – Magyary
Au mai jucat: Nagy – Benko, Majzik, Csuros, Antal, Hodgyai, Ilyes
Antrenor: Laszlo Balint

Text și video: FC Petrolul Ploiești
Foto: Bogdan BĂ‚LAȘ (Sport Pictures) / FC Petrolul

Marius ANGHEL 04 Mar. 2018, 10:04 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă