VIDEO | Chindia, învinsă de Rapid! Hlistei a marcat un super-gol. Pancu, supărat pe jucătorii săi: „Vorbesc singur. Nu mă ascultă nimeni”

Marius ANGHEL 29 Jan. 2019, 16:59 Pregătiri, amicale

Rapid nu e Unirea Bascov, nici CS Balotești. A simțit-o pe propria piele Chindia, dacă avea vreo îndoială, echipă care are ca obiectiv promovarea în Liga 1, e considerată una dintre cele mai puternice formații din acest sezon al Ligii 2, însă care a pierdut în fața giuleștenilor. Astăzi, târgoviștenii au încheiat cu o înfrângere, scor 0-2, amicalul cu divizionarea a treia Rapid, disputat la București, la stadionul Coresi. Pe Bascov o învinsese cu 2-1, iar pe CS Balotești cu 3-1, însă în fața alb-vișiniilor conduși de Daniel Pancu a arătat că mai are mult de muncit pentru a visa la promovare.

Cu o parte a galeriei în spate, Rapid a început curajos amicalul și a dat replică bună Chindiei. Prima repriză s-a încheiat însă fără gol, ambele echipe ratând câte o bună ocazie de a deschide scorul. În partea secundă însă, intrarea lui Petre Goge a dinamizat jocul ofensiv al giuleștenilor, iar în minutul 59 Cătălin Hlistei a reușit un gol de generic, finalizând cu o „foarfecă” laterală, după un corner executat de pe partea dreaptă. Hlistei, una dintre cele mai importante achiziții ale verii, a ieșit din nou în evidență cu un gol superb. A fost a treia reușită a mijlocașului stânga care e văzut, deja, drept o piesă importantă în lupta pentru promovarea în Liga 2.

Chiar dacă și-a utilizat cei mai buni jucători pe care i-a avut la dispoziție, Viorel Moldovan a mai fost surprins încă o dată de Rapid. De la primul gol, la șase minute distanță, Petre Goge s-a remarcat din nou, acum cu un șut la colțul lung, din interiorul careului, și a majorat diferența, una care avea să se mențină până la final.

Ofensiva Chindia n-a concretizat în gol nicio ocazie la poarta lui Drăghia sau Ciuculescu, chiar dacă pe teren s-au aflat Cherchez, Valentin Alexandru, Neicuțescu sau Florea.

Pentru ambele echipe, acest amical a fost al treilea din acest nou an. Rapid a mai jucat cu Carmen (3-0) și CSM Oltenița (3-0), iar Chindia cu Unirea Bascov (2-1) și CS Balotești (3-1). Târgoviștenii își vor continua pregătirea în cantonamentul de la Mogoșoaia, în timp ce giuleștenii se vor pregăti la București până vineri, atunci când vor pleca în Turcia pentru 14 zile.

Rapid: Drăghia (Ciuculescu 46) – Băjan, Al. Iacob, Catrici (Neacșu 46), Oanea (Deaconescu 85) – Cârstocea, Jorza (Șt. Ghiță 85), Turbatu (Goge 46) – A. Grigore (G. Toma 65), Matulevicius (Ant. Niță 75), Hlistei (Coman 85).

Chindia: Aioani – Martac, Acasandrei, Vătavu, Ad. Ioniță – Andr. Șerban, Liv. Mihai, Andr. Lungu, Crinel Stoica – Cherchez, D. Florea. În partea a doua a meciului au evoluat: Ius. Popescu – Simion, Dudea, Bg. Șandru, Dumitrașcu – Cr. Neguț, Liv. Mihai, Novac, Mihaiu – Neicuțescu, Val. Alexandru.

Probleme cu Rădoi și Mihai Stoichiță

La amicalul de astăzi și-au făcut apariția Mirel Rădoi, selecționerul U21, Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Iulian Roșu și fostul rapidist Mihăiță Ianovschi, acum la naționala U18, dar nu toți au fost pe placul galeriei giuleștene. La un moment dat, fanii Rapidului și-au adus aminte de rivalitatea care-i leagă de Rădoi și Stoichiță, iar cei doi foști steliști au fost înjurați. Pentru că nu au dorit să intre într-un conflict deschis, mai ales că e vorba despre un meci amical, Rădoi și Stoichiță s-au urcat în mașini și au plecat de la stadion fără să urmărească partea finală a meciului: „Toți antrenorii de la loturile naționale și membrii din Comisia Tehnică am fost azi la Buftea. De azi implementăm Testul Vameval (n.r. care evaluează capacitatea aerobă maximală și viteza aerobă maximală) la toate loturile naționale, testare care se va da de două ori pe an pentru ca antrenorii să știe pe ce se bazează. Iar la final, cel mai mulți dintre noi am fost la stadionul Coresi pentru meciul Rapid – Chindia. Știm că sunt mulți jucători foarte tineri la ambele echipe. Au fost niște reacții urâte din parte unor suporteri, mai ales la adresa lui Mirel, iar din partea organizatorilor au venit la noi să ne spună să ne mutăm. Am preferat ca înainte de pauză eu și Mirel să plecăm ca să nu mai fie discuții. Noi suntem reprezentanții federației, nu ai Stelei, e păcat…”, a spus Mihai Stoichiță, pentru Digi Sport, după meci.

Pancu, supărtat pe suprafața de joc și fotbaliștii săi

La fel ca în cazul partidei cu CSM Oltenița, amicalul cu Chindia s-a jucat pe un teren înghețat. Dar nu asta l-a supărat pe Daniel Pancu, ci modul în care elevii lui s-au prezentat: „Vin dezbrăcați, vin fără ciorapi. Nu am mai văzut așa ceva, să vii iarna fără ciorapi și cu adidași din pânză. Așa modă eu nu am prins. Și vorbesc singur. Le tot spun: o să răciți, o să răciți! Nu mă ascultă nimeni. Trei sunt morți, sunt în pat”, a spus „Pancone”, la finalul meciului. De la acest amical au absentat Vlada, Voicu, Duriță, Demici și Drăghiceanu.

Moldovan: „A fost doar un joc amical”

La final, antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, a dat vina pentru acest eșec pe antrenamentele grele avute de jucătorii săi în zilele precedente amicalului cu Rapid.

„A fost doar un joc amical. Nu-mi place să pierd. A fost un antrenament foarte bun pentru noi. Ne aflăm în perioada de acumulări. Important va fi să ne antrenăm cât mai bine și să acumulăm cât mai mult. Am ratat mult și am avut și câteva perioade de relaxare cu Rapid. Trebuie să ne concentrăm mai mult și să avem atitudine. Înainte de jocul cu Rapid am avut parte de două zile încărcate. Vom continua cu programul pe care l-am trasat pentru stagiul de pregătire. Mă interesează doar Liga a 2-a. Poate de la anul mă interesează Liga 1, dacă vom promova. Sper ca la sfârșitul sezonului să promovăm”, a declarat și Viorel Moldovan.

Golul lui Hlistei, la minutul 1:16:00:

Marius ANGHEL 29 Jan. 2019, 16:59 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă