Victorie la limită pentru elevii „Comisarului”!

Mihai Andries 06 Feb. 2014, 14:00 Pregătiri, amicale

CS Mioveni a câștigat, ieri, cu 2-1, amicalul disputat pe terenul sintetic de la Bradu, cu formația locală Atletic. Gazdele au deschis scorul în prima repriză prin Păun, însă la 5 minute (min. 35), elevii lui Moldovan au egalat prin Olteanu. După pauză, Ayza a marcat golul victoriei, cu un șut din careu, după ce portarul advers a respins în față mingea șutată de Galan.

Dacă pentru Atletic a fost primul meci din această iarnă, jucătorii neantrenându-se în 2014 până acum cu mingea, pentru Mioveni a fost primul joc pe un teren bun, în care s-au putut vedea la lucru jucătorii aflați în probe. La oaspeți au jucat astfel Gueye, Traore, Chețan, Abuzătoaie, Roman și Ene, dar și toți juniorii aflați în lot în acest moment. De partea cealaltă, meciul a fost cu ghinion pentru trei dintre jucătorii-gazdă, care au ieșit de pe teren accidentați.

CS Mioveni (prima repriză): Ciucă – Zaharia, Stoica, Olteanu, Chețan – Abuzătoaie, Pasăre, Năstăsie, Roman – Gueye, Traore.

CS Mioveni (a II-a repriză): Croitoru – Cotigă, Pasăre, Olteanu, Cătălin Stan – Alin Popa, Iordache, Biceanu, Galan – Ayza, Ene. Au mai jucat Vintilă, I. Gheorghe, Burchel, Păun, Marcu. Antrenor: Ion Moldovan.

Sursa: CS Mioveni

Foto: Silviu MIHAI

Mihai Andries 06 Feb. 2014, 14:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă