Victorie înainte de cantonament

Marius ANGHEL 24 Jan. 2011, 12:47 Pregătiri, amicale

Divizionara C FC Hunedoara a urcat
ieri în cantonamentul centralizat de la Băile Felix, acolo unde va
rămâne până luna viitoare, în 3 februarie.

FC Hunedoara a încheiat prima etapă
a pregătirilor de iarnă, cea efectuată pe plan local, cu un meci
amical în compania echipei FC Cugir (locul 4 în Liga a IV-a Alba).
Partida care s-a disputat sâmbătă dimineața, pe terenul din
Complexul Sportiv „Constructorul” din Hunedoara, pe o ninsoare
abundentă, a fost la discreția gazdelor care au controlat
ostilitățile de la un capăt la celălalt.

Antrenorul „alb-albaștrilor”, Ioan
Petcu a folosit două garnituri diferite de jucători, câte una
pentru fiecare repriză, cu excepția fundașului dreapta Samoilă,
care a rămas pe teren și în repriza a doua. Altfel, gazdele au
deschis repede scorul prin sârbul N. Sakic, cu capul, în minutul 2.
Scorul la pauză a fost stabilit de Trășcan, care a împins mingea în
poartă din careul mic (45′).

Tot în primul mitan, FC Hunedoara a
irosit o lovitură de la 11 metri prin Bogdan Roiu, al cărui șut a
fost parat de portarul Romaniuc (35′). Poftă de joc au avut și
jucătorii trimiși în teren în partea a doua. Doroi și-a trecut și
el numele pe lista marcatorilor, după ce a înscris din prelungirea
cu capul a lui Geacă, imitat de Marcel Șandor și Sorin Ban.

Patru
certitudini

Lotul pentru cantonamentul de la Băile Felix a fost stabilit
înainte de jocul cu FC Cugir. Astfel, în cele 12 zile de
cantonament centralizat, sub comanda lui Ioan Petcu se vor afla 27
de jucători. Celor 16 fotbaliști care au evoluat și în tur pentru
FC Hunedoara li s-au alăturat alți 11: opt sosiți în această iarnă
și trei juniori din propria pepinieră.

Dintre jucătorii noi, doar patru au
semnat deja contracte de joc cu FC Hunedoara: Cătălin Crețu (25 de
ani, fundaș central – ex-Compet București), Mircea Ilie (atacant –
ex-Minerul Lupeni), Victor Urda (fundaș dreapta – ex-Minerul
Lupeni) și sârbul Milos Tesic (22 de ani, fundaș central – Mladost
Apatin).

Cei 27 pentru Băile Felix

Portari: Băeșu, C. Moldovan, C. Apostol
(nou)
Fundași: Samoilă, Milos Tesic (nou), C. Crețu
(nou), Roiu (nou), Urdă (nou), Geacă, Al. Sabou
Mijlocași: P. Păcurar, Stanciu, Ilaș, Trășcan,
Costea, S. Ban, Al. Păun, Plevițiu (nou), R. Cristian, Todea
Atacanți: N. Sakic (nou), M. Ilie (nou), M.
Șandor, Doroi
Juniori: Vremi, Pârvu și Bobouțanu.

FC Hunedoara – FC
Cugir 5 – 1

Au marcat: Sakic 1, Trășcan 45, Doroi 51, M.
Șandor 66, S. Ban 80′.
Arbitru: Constantin Dănilă (Hunedoara).
Stadion „Constructorul” din Hunedoara.

Hunedoara
(repriza I): Băeșu – Samoilă, Tesic, C. Crețu,
Roiu – P. Păcurar, Stanciu, Ilaș, Trășcan – N. Sakic, M.
Ilie.
Hunedoara
(repriza II): C. Apostol – Samoilă, Hodor, Geacă,
Al. Sabou – Al. Păun, S. Ban, Plevițiu, R. Cristian, M. Șandor,
Doroi.
Antrenor: Ioan Petcu.

Cugir: Romaniuc –
Baria, Petruic, M. Simina, Tăban – I. Marcu, Lespezean, A. Nicu,
Bulgaru – Dogăroiu, I. Gruian.
Antrenor: Alexandru Simu.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI)

Marius ANGHEL 24 Jan. 2011, 12:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă