Echipa CSMU Poli Iași a câștigat
greu, cu scorul de 3-1 (1-0), meciul amical susținut astăzi în
compania formației de liga a patra Știința Miroslava. Poli a
deschis scorul prin Marin, în minutul 11, Pătrașcu l-a majorat în
minutul 52, iar Miroslava a redus din diferență imediat după pauză
prin Dandu. Echipa lui Adrian Falub a închis tabela prin Radu
Danciu, care a marcat pentru 3-1 cu cinci minute înainte de final.
Știința Miroslava ocupă locul 2 în liga a IV-a ieșeană.
Antrenorul Adrian Falub a folosit două formule de echipă în
acest meci, după cum urmează: Mindileac – Crețu, Vlaicu, Panc,
Siminic – Tene, Agrigoroaie, Drida, Liuba – Marin, R. Ambrosie (în
prima repriză); Farcaș – Bădic, Ruxandari, Petcu, Cojocaru – Gado,
Pătrașcu, Cohen, Danciu – Ghiceanu, Elek (în repriza a doua).
În primul amical al iernii, Poli a
dispus sâmbătă de divizionara a treia CFR Pașcani cu scorul de
6-1.
„Astralii” Tudor și
Florea vor veni în probe
După ce s-au înțeles cu oficialii Astrei Ploiești pentru împrumutul
jucătorilor Raymond Lukacs și Florin Pătrașcu pentru jumătate de
sezon, ieșenii sunt pe cale să înregimenteze alți doi fotbaliști de
la clubul prahovean. Poli încearcă să-i aducă în Copou pentru
partea a doua a campionatului pe mijlocașul central Claudiu Tudor
(26 de ani) și aripa stângă Marian Florea (29 de ani), acesta din
urmă evoluând în ultima perioadă la Plopeni și Snagov. În Copou a
mai sosit în probe și portarul Marius Mindileac, care și-a reziliat
contractul cu Dunărea Galați și este liber de contract.
Articol scris de Narcis
Pohoață