După ce a învins sâmbătă pe divizionara secundă CF Brăila cu
scorul de 2-1, Conpet Cireșu a jucat miercuri un alt meci de
verificare în care adversară i-a fost formația de liga a IV-a,
Sportul Chiscani.
Partida, disputată pe stadionul „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat,
a fost dominată de elevii antrenați de Ionel Ivan care s-au impus
în final cu un categoric 5-1 (3-1).
În prima repriză au marcat Huțu (min.17 și 35), și Pușcașu (min.22)
pentru Conpet, și Aurel Crăciun pentru Sportul, iar în partea
secundă Stelică Nicoliță (min.75) cu un gol de toată frumusețea și
Pușcașu (min.83) au stabilit scorul final.
În partida cu gruparea din Chiscani, Ionel Ivan antrenorul
„cireșarilor” a folosit o formulă de echipă în care și-au făcut loc
și alți șase jucători veniți în probe: portarul Stoica (Politehnica
Galați), și jucătorii de câmp Huțu (Atletic Brăila), Andrei Crăciun
și Percă (ambii de la Partizanul Merei), Bogoș ( Sportul Chiscani),
și Barbu (Victoria Traian).
În partida condusă impecabil de către arbitrul divizionar Daniel
Decă, antrenorul Ionel Ivan (Conpet Cireșu) a început meciul cu
următoarea formulă de echipă: Stoica – Grozea, Bratu, Preda, Cotigă
– Crăciunescu, Huțu, Popa, Baciu – Pușcașu, S. Nicoliță. Au mai
fost folosiți Anghelescu, Mușat, Bogoș, Crăciun, Percă, Daniliuc,
Barbu.
După joc, Valentin Avramescu, președintele echipei învingătoare
ne-a precizat: „Sunt mulțumit de rezultat, echipa s-a mișcat
binișor, dar am cam avut de suferit la stabilirea relațiilor de joc
mai ales în prima repriză. Ne pregătim în continuare la Brăila pâna
la sfârșitul acestei luni, și în afară de noii veniți mai așteptăm
și alți jucători care să se integreze în jocul echipei. În perioada
1-7 august vom efectua un stagiu de pregătire centralizat care va
avea loc la la baza sportivă a sponsorului nostru, „Conpet”, de la
Strejnic, dar până atunci sper că vom avea definitivat lotul de
jucători cu care să începem sezonul ligii a III-a. Totodata, Popa
Radu, primarul comunei Cireșu, a încheiat un parteneriat cu o firmă
din județul Galați care va moderniza stadionul din Cireșu iar
partidele din returul de campionat să le putem juca acasă în fața
propriilor suporteri”.
articol scris de Valentin
Constantinescu