Velcea are bătăi de cap înaintea derby-ului cu UTA!

Marius ANGHEL 05 Mar. 2013, 14:12 Pregătiri, amicale
Velcea are bătăi de cap** înaintea derby-ului cu UTA!

Antrenorul Valentin Velcea are mai multe dureri de cap decât certitudini după „repetiția generală” cu Botoșaniul (scor 0-2). Nu mai puțin de trei titulari, printre care și golgheterul Cristi Boldea, sunt incerți din cauze medicale înaintea încleștării cu UTA.

Pe lângă absența sigură a lui Mario Kirev din poartă, suspendat, timișorenii au trei titulari care acuză dureri și nu sunt siguri de prezența în lotul de 18 pentru jocul de vineri. Cel mai descoperit post pare cel de fundaș stânga, acolo unde problemele musculare ale lui Marko Marovic nu i-au permis acestuia să evolueze nici în testul de sâmbătă cu FC Botoșani. Mai mult, atacanții Cristi Boldea și Mihai Dina acuză contuzii și urmează să afle zilele acestea dacă pot fi apți în prima etapă a returului.

Posibile absențe și la arădeni

Dacă veștile mai puțin bune din cele două tabere nu sunt doar jocuri psihologice înaintea importantului joc de vineri, se pare că și utiștii riscă să nu se bazeze pe oameni importanți contra lui ACS Poli. Alex Capătă și nou sositul Adolfo Godfred acuză la rândul lor accidentări care le pot pune în pericol prezența pe gazon în jocul de vineri. Nici argentinianul Laso nu se simte prea bine dar probabil va fi forțat contra bănățenilor. Oricum în tabăra gazdă e mai greu de calculat greutatea posibilelor absențe în condițiile în care sunt anunțate sosiri de jucători chiar și cu o zi înaintea partidei.

Deplasarea la Arad pentru suporteri

În privința suporterilor timișoreni care vor să meargă la Arad, înscrierile pentru deplasarea se efectuează începând de astăzi, mâine și joi, între orele 17 și 19, la stadionul „Dan Păltinișanu” (zona vestiarelor). Relații la numărul de telefon 0726.446.747.

UTA Arad – ACS Poli Timișoara se dispută vineri, 8 martie, de la ora 18 (televizat pe Digi 1).

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Marius ANGHEL 05 Mar. 2013, 14:12 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă