Vâlcea, egalată pe final în amicalul cu FC Clinceni. Ce spun Balint și Pelici înaintea debutului în noul sezon

Vâlcea, egalată pe final în amicalul cu FC Clinceni.** Ce spun Balint și Pelici înaintea debutului în noul sezon

FC Clinceni și CSM Râmnicu Vâlcea au remizat vineri, scor 1-1, în comuna ilfvoveană, în ultimul amical susținut de cele două echipe înainte de startul noului sezon al Ligii 2.

Echipa olteană antrenată de Alexandru Pelici a deschis scorul în prima repriză, în minutul 17, atunci când Andrei Neagoe a șutat dintr-o lovitură liberă și i-a păcălit pe adversari și pe portarul Iancu. Același Neagoe a mai avut o bară, apoi Firțulescu a ratat singur cu portarul.

După pauză, gazdele au reușit să egaleze prin juniorul Cristi Matei, în minutul 84. Astfel, Clinceni și CSM au terminat nedecis, 1-1. Pentru ilfoveni, în repriza a doua au debutat și ultimii jucători achiziționați de la ASA Târgu Mureș, Bruno Martins și Benjamin Kuku, dar și Valentin Negru.

Marți, vâlcenii ar mai putea susține un amical, la Podari, contra formației locale, care activează în Liga a 3-a. Dacă se va merge la Podari, Pelici va menaja cu siguranță titularii.

Balint: „Stăm bine fizic, însă mai avem de făcut retușuri la registrul tactic”

„Am întâlnit o echipă solidă, cu o foarte bună organizare defensivă, care sunt sigur că va pune multe probleme în Seria a 2-a. Noi am început jocul destul de slab, cu destule momente de naivitate, unul dintre acestea materializându-se și pe tabelă. Am avut și momente foarte bune, am reușit să egalăm pe final. Din punct de vedere fizic stăm destul de bine, însă mai avem de făcut retușuri la registrul tactic. Analizând un pic toată această perioadă precompetițională, s-a muncit mult, progresele sunt destul de mari, ținând cont că am pornit de la zero, și trebuie să ne capacităm cu toții pentru începutul de sezon. Le-am spus și băieților, va fi un sezon infernal, în care fiecare meci, fiecare punct, fiecare duel va fi extrem de important”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Clinceniului, Laszlo Balint.

Tehnicianul ilfovenilor a vorbit și despre ultimii doi sosiți în lot, dar și despre startul noului sezon al Ligii 2. „Legat de ultimii doi jucători sosiți la echipă, Bruno Martins este un mijlocaș de valoare, care sunt convins că va fi un câștig pentru noi, iar Kuku este un jucător cu potențial, care poate juca pe mai multe posturi în compartimentul ofensiv. Am reușit să facem un lot competitiv, este concurență pe toate posturile, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru echipă. Avem soluții, îi așteptăm și pe cei accidentați să revină și ne concentrăm deja cu toții la debutul de sezon”, a mai spus Balint.

Pentru acest test, FC Clinceni nu i-a putut folosi pe Marinescu, Huiban, Pham și A. Popa, toți accidentați.

Pelici: „Sunt lămurit în mare parte în privința primului unsprezece”

„Un meci bun la Clinceni, cu o echipă bună. Acum sperăm să începem cu bine campionatul. Sunt lămurit în mare parte în privința primului unsprezece, mai sunt mici semne de întrebare. Toată lumea va ajunge să joace, e un lot echilibrat, iar numeric nu suntem mulți. Fiecare va avea șansa lui, suntem mulțumiți de toată lumea” a spus antrenorul vâlcenilor, Alexandru Pelici.

De la CSM a lipsit Octavian Vasile, care s-a accidentat ușor la antrenamentul de ieri.

FC Clinceni: H. Iancu – Dobrosavlevici, A. Nițu, R. Patriche, Nicola – M. Dragomir, Al. Neagu, Vențer, Antohi – D. Benzar, Bujor. Au mai jucat: V. Negru, Bruno Martins, Kuku, Cr. Matei, R. Barbu, Buia și M. Ștefan. Antrenor: Laszlo Balint.

CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – I. Stoica, Dumitrașcu, Bratu – Tomozei, A. Neagoe, Iordache, Al. Ionescu – Firțulescu, M. Staicu, Ludușan. Au mai jucat: Georgescu, Cucui, Pîrvulescu, Cl. Ștefan, Piscanu, Deaconescu, Bg. Geantă, Voinea, I. Marian. Antrenor: Alexandru Pelici.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă