UTA rămâne fără capitanul din ultimele trei sezoane. Botiș pune punct carierei de jucător, însă ar putea rămâne la club

Marius ANGHEL 27 Jun. 2016, 16:46 Pregătiri, amicale
UTA rămâne fără capitanul din ultimele trei sezoane.** Botiș pune punct carierei de jucător, însă ar putea rămâne la club

UTA Bătrâna Doamnă rămâne fără căpitanul ultimelor trei sezoane. Sorin Botiș a fost prezent la reunirea de azi a lotului arădean în vederea pregătirii unui nou sezon, dar nu s-a dezbrăcat. Ba mai mult, a anunțat oficial că dorește să-și întrerupă activitatea competițională la 38 de ani și trei luni.

„Am avut o discuție cu el și mi-a confirmat faptul că vrea să se lase. Eu bănuiam asta, mai ales că am mai vorbit cu el pe această temă, pierderea e mare. A fost antrenorul din teren, cel mai important om al vestiarului, să sperăm că Alin Gligor și Alex Manea vor prelua aceste atribuții de la el”, a precizat Roland Nagy.

Totodată, antenorul principal al „Bătrânei Doamne” a fost cât se poate de direct cu privire la dorința sa în ceea ce-l privește pe Botiș. „Vrem să rămână neapărat în club, alături de noi și de băieți, rămâne să vedem sub ce formă. Nu cred că antrenor, probabil ceva în stafful administrativ sau managerial, asta depinde de discuțiile cu conducerea. El mai antrenează și o grupă de copii la Atletico, împreună cu Norbi Varga, deci e legat oarecum de noi, sperăm să rămână în picioare această colaborare”, a mai punctat Nagy.

„Cred că a venit momentul să pun punct carierei mele din iarbă. Ceva discuții au fost cu conducerea clubului, dar mai trebuie să urmeze și altele. Eu aș rămâne la UTA în staff, dar nu în orice condiții”, au fost cuvintele fostului căpitan al arădenilor, care a adunat în cei trei ani de la revenirea în „alb-roșu” 83 de meciuri oficiale (26 în Liga 4-a + baraj, 22 în Liga a III -a și 35 în Liga a II-a, cu tot cu baraje) și 10 goluri.

Din staff, de la reunirea de azi a absentat Codru Grădinariu, directorul general al „alb-roșiilor”.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 27 Jun. 2016, 16:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă