Amicalul cu Elore Bekescsaba, pierdut de UTA cu 3-2, a lăsat destule urme. Vorbim despre trei accidentări și doi fotbaliști care părăsesc deja „corabia”.
Ionuț Popa îi pomenea încă la finalul confruntării cu maghiarii pe juniorii Vulturar (lovitură deasupra genunchiului) și Isac (talpă pe gleznă), dar de la antrenamentul de dimineață a absentat și Jorge Alvarenga. Mijlocașul paraguayan a primit o lovitură oarbă în mușchi și are nevoie de tratament, dar și o zi două de repaus. Din antrenament a ieșit și Rafael Zamfir, tânărul portar acuzând o întindere la inghinali.
Dar, rândurile utiștilor s-au rărit și prin renunțarea la doi fotbaliști. Este vorba despre juniorul Sebastian Pușcașu, care a dovedit destule lacune în centrul defensivei la testul cu maghiarii și Ciprian Dombrovschi, pus pe liber de SSC Farul. Nici fundașul dreapta nu a rupt gura târgului și arădenii caută variante mai bune. „Le mulțumim că au acceptat să vină să-i vedem, decizia a fost a staffului tehnic în colaborare cu cel administrativ. Le urăm baftă în carieră”, a transmis Claudiu Drăgan, directorul sportiv al „Bătrânei Doamne”.
Arădenii au virat rapid spre un alt fundaș dreapta cu experiență, Marius Tomozei, dar acesta semnase deja cu Metaloglobus un contract valabil până la vară. „Cu siguranță vom găsi patru-cinci jucători cu experiență care vor ridica nivelul echipei. Avem discuții și contacte zilnice, sperăm să le concretizăm în cel mai scurt timp posibil”, a mai dat asigurări Drăgan, citat de Sport Arad.
Între accidentări, cele două plecări și probele susținute de Stahl la Dortmund, în acest moment stafful tehnic arădean are 15 jucători la dispoziție în cantonamentul de la Arad.
Grădinariu: „Nu am pierdut niciun fotbalist pe care ni l-am dorit cu adevărat. Noii sosiți trebuie să se încadreze în termenii impuși de noi”
Echipa fanion a Aradului nu a perfectat încă niciun transfer în această iarnă, iar dintre fotbaliștii sosiți în probe la dispoziția antrenorilor mai este doar paraguayanul Jorje Alvarenga. Fiindcă s-a vorbit despre fotbaliști care ar fi refuzat-o pe UTA, chiar Ionuț Popa admițând, ieri, acest lucru, directorul general al „roș-albilor” a prezentat un punct de vedere oficial al clubului.
Codru Grădinariu a vorbit despre precauție și plusvaloare când vine vorba despre campania de achiziții a grupării emblemă a orașului Arad. „Având în vedere politica noastră de promovare permanentă a jucătorilor de perspectivă, din propria pepinieră, dar și în urma experienței acumulate în ultimele două perioade de mercato, suntem foarte precauți în a nu aduce în lotul echipei doar jucători de fotbal, ci fotbaliști. Am început pregătirile mai repede și pentru ca stafful tehnic să poată lua deciziile cele mai corecte vis-Ã -vis de toți jucătorii aflați în probe. Nu ne grăbim doar pentru a fi la număr, perioada de transferuri în care contractele noi se pot înscrie la FRF este 29 ianuarie – 25 februarie 2019!”, a subliniat „oficialul” arădean.
Acesta mai vorbește de responsabilitate, dar și de un anume sentiment de apartenență pentru proiectul și culorile celei mai titrate grupări din Provincie. „Suporterii trebuie să știe că odată cu modificările din luna septembrie a Legii Educației Fizice si Sportului nr.69/2000 si în temeiul Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțării nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general, prețurile jucătorilor, dar mai ales pretențiile acestora, au explodat, pur și simplu. Prețurile, chiar și pentru un jucător mediu, sunt mult mai maro decât înainte, acesta este trendul impus pe piața românească. Trebuie să te adaptezi, să ții pasul, dar doar extrem de responsabil, din punctul nostru de vedere. Clubul continuă identificarea fotbaliștilor, în termenii doriți și impusi de noi și vorbim despre: dorința de a evolua cu adevărat la acest club emblematic și nu doar pana în vară, o plusvaloare față de media lotului actual, seriozitate și profesionalism. Nu vom transfera nici un jucător dacă acesta nu se înscrie în parametrii mai sus enumerați. În concluzie, în acest context, clubul UTA Arad nu a pierdut nici un fotbalist pe care și l-a dorit cu adevărat”, a adăugat Grădinariu, care a confirmat despărțirile de Sebastian Pușcașu și Ciprian Dombrovoschi nu va fi menținut în efectivul UTA-ei.
Formația fanion a Aradului s-a despărțit de nu mai puțin de opt fotbaliști în lunile noiembrie și decembrie, iar Alvarenga e singurul fotbalist care a trecut, deocamdată, de filtrul conducerii utiste.
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad