UTA joacă cu Giarmata

11 Feb. 2010, 11:38 Pregătiri, amicale
UTA** joacă cu Giarmata

Fără Ionuț Popa, utiștii au bifat ieri doar o ședință de
pregătire, deși erau anunțate două antrenamente. Mister a
considerat că echipa e obosită, după efortul depus marți la
Debrecen, astfel că a decis ca fotbaliștii să aibă în program doar
o ședință de pregătire, desfășurată pe sinteticul de la Șega.
Directorul tehnic al Bătrânei Doamne are în continuare probleme de
sănătate, care-l țin departe de antrenamente, însă în fiecare
dimineață Roland Nagy îl vizitează, pentru a primi ultimele
indicații.

Se pare că, spre finalul săptămânii, Mister va reveni în rândul
utiștilor, pentru a demonta zvonurile conform cărora e nemulțumit
în urma faptului că încă nu s-au rezolvat datoriile la jucători și
la terți. Cert este că, în continuare, infirmeria Bătrânei Doamne
este plină, la antrenamentul de ieri absentând Mutulescu, Pocuca,
Mihuț, Drăgan și Copil, toți confruntându-se cu diferite probleme
medicale. Tobă a participat și el la antrenament, rămânând
deocamdată sub atenția antrenorilor.

„Este un jucător interesant. A făcut o primă repriză
bună la Debrecen, și una mai reușită după aceea”
, a
spus Roland Nagy, despre jucătorul venit de la Drobeta Turnu
Severin.

Altfel, Bătrâna Doamnă va disputa astăzi un nou joc de
verificare. Utiștii vor evolua în compania Mileniumului Giarmata,
grupare care evoluează în Liga a III-a, jocul urmând a avea loc pe
sinteticul de la Șega, începând cu 10.45.

Sursa: observator.info

11 Feb. 2010, 11:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă