UTA încheie sezonul cu un amical la Debrecen

Florin ALBOIU 09 Dec. 2010, 10:08 Pregătiri, amicale
UTA încheie sezonul** cu un amical la Debrecen

Deși a avut loc banchetul de final de an, fotbaliștii Bătrânei
Doamne nu au intrat în vacanță. Deși se intenționa un joc amical cu
Gloria, în cele din urmă la acest meci au participat doar jucătorii
de la echipa a doua.

„Am preferat să-i las pe cei care au jucat mai puțin
să aibă un meci în plus în acest sezon. De aceea au jucat în
amicalul cu Gloria fotbaliștii de la echipa a doua”
,
a recunoscut Roland Nagy.

Altfel, echipa de seniori va avea la finalul săptămânii un ultim
joc din acest an. La inițiativa lui Dan Stupar, care are relații
serioase în Ungaria, s-a perfectat un amical la Debrecen. Meciul va
avea loc vineri, la ora 14:00 a României.

„La acest joc vor veni și jucătorii aflați la lotul
național de tineret, Țucudean, Chindriș și Purece, dar avem
promisiuni că vor onora partida și fotbaliști care nu sunt din
Arad, chiar Voiculeț sau Tânc”
, a declarat antrenorul
principal al Bătrânei Doamne.

După acest meci va urma o vacanță binemeritată pentru
fotbaliști, iar conducerea va încerca perfectarea unor transferuri,
pentru a se ataca cu succes culmile clasamentului Ligii a II-a,
seria vest.

articol scris de Daniel
Berar

Florin ALBOIU 09 Dec. 2010, 10:08 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă