UTA caută un portar, un fundaș stânga și un atacant

UTA caută un portar,** un fundaș stânga și un atacant

UTA și-a început stagiul
centralizat de pregătire de la Moneasa cu Ionuț Bălan, cooptat în
lot imediat după plecarea echipei, și fără Adrian Voiculeț, lăsat
de club să susțină probe de joc în Antalya. În mod normal, pe
parcursul cantonamentului de la Moneasa nu se vor mai produce
mișcări la nivelul lotului, cu toate că staff-ul tehnic ar mai avea
nevoie de două-trei completări.

Mai caută doi-trei
jucători, dar nu se grăbesc

Sunt vizate, în principal, posturile de portar, fundaș stânga și
atacant, căutându-se soluții în acest sens. „Cât timp
echipa va fi la Moneasa nu cred că vor mai sosi jucători noi.
Antrenorii spun că mai au nevoie de doi-trei jucători, pe care îi
căutăm împreună, dar le-am spus și lor că nu este cazul să ne
grăbim. Piața este bogată, sunt mulți jucători disponibili , îi
putem aduce în următoarele săptămâni. Oricum, nu vom apela la
fotbaliști care n-au mai jucat de mult ori care n-au făcut
pregătire cu alte formații în acest an, așa că e mai bine să nu ne
grăbim”
, a declarat președintele clubului, Giovanni
Catanzariti.

Șase luni cu ghinion
pentru Ionuț Bălan

Ionuț Bălan a revenit la UTA după ce și-a petrecut partea a doua a
anului trecut între o refacere după o intervenție chirurgicală la
genunchi și Juventus București, echipă pentru care a evoluat în
ultimele meciuri ale turului de campionat în Liga II. După ce și-a
încheiat conturile cu Unirea Alba Iulia, în vara anului trecut, a
primit o ofertă din Austria, însă a avut neșansa de-a fi accidentat
în acel moment. „Avem un acord verbal cu Ionuț Bălan.
Încă nu am semnat actele, dar ne-am înțeles, nu au fost probleme.
Noi avem încredere în Bălan, este un băiat care din punctul de
vedere al antrenorilor poate ajuta echipa”
, a adăugat
Catanzariti.

În mod normal, Ionuț Bălan intră în
calcule pentru postul de mijlocaș dreapta, pe care-l poate acoperi
și pe care a fost folosit mai mult și în sezonul trecut al Ligii I,
la Unirea Alba Iulia. El poate să evoleze și ca fundaș dreapta,
postul său de bază, dar la nevoie și ca mijlocaș central
defensiv.

Patru zile în Antalya
pentru Voiculeț

În ceea ce-l privește pe unul dintre golgeterii UTA-ei, Adrian
Voiculeț, a obținut acordul clubului arădean de-a susține teste
timp de patru zile, după care ori revine cu o ofertă pentru cedarea
sa, ori se întoarce sub comanda antrenorilor Nagy, Stupar și
Țapoș.

„Voiculeț a plecat
duminică în Antalya. Va fi testat de o echipă de liga a doua din
Ucraina. L-am lăsat pentru patru zile, practic să fie văzut la fața
locului, să-l cunoască antrenorii de acolo. Nu cred că patru zile
este o perioadă în care se pot susține probe de joc. Dacă nu
reușește ori nu se înțelege cu cei de acolo, se întoarce la UTA și
rămâne aici până la finalul contractului, care expiră în
vară”
, a adăugat Catanzariti, care a subliniat că
Voiculeț nu deține vreo clauză contractuală care să-i permită să
părăsească UTA acum, fără acordul clubului: „Pleacă
dacă ne convine prețul, altfel nu renunțăm la
el”.

Se caută un portar,
iar Neagu are șanse să revină

Vizavi de portari, Dan Țapoș îi are sub comandă pe Smaranda, Bodea
și Cioară, ultimul aparținând clubului Atletico, dar cu o oarecare
experiență deja la nivelul ligii a treia. Există mai multe
variante, conform oficialilor clubului UTA, dar nu s-a luat nici o
decizie deocamdată. „Le-am spus antrenorilor să nu se
grăbească. Ideea este să găsim un portar mai bun decât Smaranda pe
care să ni-l putem permite. Altfel, nu vom aduce alt portar numai
ca să iasă la număr”
, a precizat președintele
UTA-ei.

George Neagu se antrenează cu
Pandurii Târgu Jiu la Poiana Brașov, fiind rechemat de clubul de
care aparține, dar conducerea Bătrânei Doamne n-a renunțat la el.
„Am discutat cu el, sunt șanse să revină la UTA dacă nu
va fi menținut în lot”
, a spus Catanzariti.
Deocamdată, Neagu se străduiește, alături de Grecu, Cardoso și
Călin Cristea să-l convingă pe Petre Grigoraș că merită un loc la
Pandurii pentru retur.

UTA a trecut la
Umbro

Clubul UTA a schimbat producătorul echipamentului în pauza de
iarnă. S-a renunțat la marca Saller, apelându-se la Umbro, firmă
care va îmbrăca Bătrâna Doamnă începând cu partea a doua a
sezonului. Echipa beneficiază deja în cantonamentul de la Moneasa
de echipament Umbro, urmând ca în scurt timp să sosească și
seturile pentru jocuri. Oficialii clubului au ales modelul West Ham
United, în roșu și alb, pentru echipamentul de acasă și modelul
Manchester City, pentru cel de de rezervă.

Articol scris de Sebastian
Șilcovan

Pe aceeași temă