Liderul Ligii a IV-a Arad i-a pus destule probleme echipei fanion, care a fost nevoită să revină în două rânduri pe tabelă pentru a câștiga în cele din urmă amicalul desfășurat pe durata a 70 de minute pe arena „Francisc Neuman”. Fără Bălan, Calvin și Hidișan, menajați și – bineînțeles – fără accidentații Chindriș și Varga, cel puțin utiștii care au intrat pe gazon în prima repriză nu au avut concentrarea necesară pentru a pune la respect o formație cu două eșaloane mai jos.
Dimpotrivă, pâncotanii au deschis tabela prin execuția frumoasă a lui Flavius Pavel, după o pasă de clasă a lui Bulzan. La 0-1, Greholea a trimis o pasă greșită acasă, Drăghici a profitat și a marcat golul egalizator. Până la pauză, însă, „șoimii” au trecut din nou în avantaj, prin Ovidiu Bulzan, care a scăpat singur și a marcat pe lângă Smaranda.
Oarecum surprinzător, fața echipei „textiliste” s-a schimbat odată cu intrarea pe teren a liniilor secunde. Însă, rezervele UTA-ei s-au mobilizat mai mult și au întors scorul. Florin Gîlcă a marcat la colțul scurt la capătul unei faze șnur, iar Capătă a transformat în gol centrarea excelentă a lui Suslak pentru 3-2. În partea a doua jocului, Pîncota nu a mai contat prea mult în atac, dar asta și pentru că golgheterul Alin Mihai Gligor a intrat pe gazon nerefăcut complet și a făcut cuplu în ofensivă cu tânărul Morar. De la echipa din Podgorie a mai absentat Bilan (dureri la genunchiul stâng), în timp ce Pantin a ieșit și el accidentat la mijlocul primei reprize.
UTA (prima repriză): Smaranda – Raț, Pascariu, Pocuca, Siminic – J. Nicolae, Ignea, Purece, Nădăban – Drăgan, Drăghici.
UTA (repriza secundă): Amadio – Raț (Douran), Suta, Gornic, Botiș – Fl. Gîlcă, A. S. Gligor, Neagoe, Suslak – Capătă, Coll.
Pâncota: Irimia (55 Pricope) – Pantin (20 Ruja), Românu (55 Cl. Popa), Brozbic, Nistor – C. Gîlcă, Mateiu, D. Mitu (55 Fl. Rus), Greholea – Bulzan (55 Viderok), Fl. Pavel (55 A.M. Gligor).
Nagy: „Jucătorii de pe bancă și-au dorit mai mult”
Dacă înainte de amicalul cu Pîncota, Roland Nagy arăta cu degetul spre jucătorii care au îmbrăcat tricoul UTA-ei II în înfrângerea cu Semlecana Semlac, la finalul testului de marți după-amiază antrenorul „alb-roșiilor” a sesizat revirimentul acestora. „Am fost foarte supărat pe ei sâmbătă și, oarecum, mai sunt și acum și ceva măsuri tot vom lua, însă în amicalul cu Pîncota mi s-au părut că și-au schimbat atitudinea. Și-au dorit mult să demonstreze că sunt soluții pentru prima echipă și au reușit destule lucruri bune. Știam că Pîncota ne va pune probleme, de aceea am și ales să jucăm împotriva ei, însă ceea ce am văzut în prima repriză, mai ales ca și concentrare pe faza defensivă și în atac, nu mi-a plăcut deloc. Sigur, victoria rămâne victorie, însă nu acesta a fost principalul scop al amicalului. Am dorit să vedem atitudine și seriozitate din partea jucătorilor și – parcă – am găsit-o mai mult la fotbaliștii care au intrat pe teren după pauză”, a precizat Roland Nagy, la capătul partidei cu „șoimii” lui Mihai Roșca.
Florin Gîlcă și Alex Capătă, două dintre „oile negre” ale partidei dintre „satelitul” UTA-ei și Semlac au marcat golurile succesului cu Pîncota, însă și Suslak sau Neagoe au avut o prestație pozitivă.
Sursa: Sport Arad