UTA, 4-1 cu Șiriana Șiria!

Marius ANGHEL 14 Feb. 2013, 12:44 Pregătiri, amicale

Chiar dacă situația financiară a clubului fanion a Aradului nu s-a îmbunătățit până la această oră, jucătorii, prin evoluția spumoasă din amicalul cu Șiria, au vrut să transmită un mesaj conducerii și potențialilor finanțatori. În iarbă există valoare, automatisme, foame de rezultate și abnegație pentru tricoul „alb-roșu”, dacă toate acestea vor fi alimentate și de niște bani, sunt mari șanse ca lucrurile să arate foarte bine din retur. Bineînțeles, a contat și faptul că utiștii au întâlnit un adversar net inferior, din a doua jumătate a clasamentului Ligii a 4-a, doar că atâta chef de fotbal mai rar în Calea Aurel Vlaicu. Rezultatul final (1-4) a fost și nu prea conform realității din teren și asta pentru că, la multitudinea de ocazii pe care și le-a creat, „Bătrâna Doamnă” miai putea marca în poarta gazdelor.

În prima parte, Adrian Falub a mers pe mâna unei formații experimentale, cu nu mai puțin de cinci fotbaliști francezi în teren. Celor patru jucători de culoare, li s-a adăugat și Tabillon, un mijlocaș ofensiv ce aduce ca fizic cu ex-ul Marius Mitu și care, deși arată calități fotbalistice, nu prea pare pregătit fizic. Șirienii au profitat de omogenitatea scăzută a adversarilor și au deschis repede tabela. Ardelean l-a deschis excelent pe Alin Mihai Gligor, care nu a greșit ținta. Cu tânărul Cristi Monac foarte activ pe banda dreaptă, UTA a reacționat rapid, dar Ouattara și Miron au ratat din gura porții. Egalarea a venit în urma unei faze fixe. Chindriș a centrat la colțul lung, Miron a retrimis în mijlocul careului mic, de unde fundașul central Johnson Soumahoro înscris cu capul de lângă un adversar. Spre finalul primei reprize, șirienii puteau trece din nou în avantaj, dacă Cioară nu ar fi respins bine șutul lui Bilan, iar Ardelean și Călăceanu nu ar fi tratat cu ușurință două mari ocazii.

După scurta pauză, Falub a trimis o altă echipă pe teren, respectiv titularii din tur, cu Cioară, Capătă și Voiculeț în locul lui Amadio, Laso (lăsat laAradpentru a se acomoda cu fusul orar) și Silvășan. Jocul „textiliștilor” a fost pur și simplu o încântare pentru cei aproximativ 200 de spectatori, iar rezultatele s-au văzut și pe tabelă.  UTA avea să câștige clar meciul, după reușitele semnate Capătă (voleu din 15 metri la colțul scurt), Bîrză (relaure din apropiere după ce Brade respinsese șutul din întoarcere al lui Voiculeț) și același Voiculeț, care a reluat puternic cu latul centrarea lui George Neagu. Acesta din urmă a lovit la rândul său transversala, alte ratări mai consemnând în dreptul lui Bîrză, Capătă, Feussi și Voiculeț. Cert este că șirienii nici nu s-au apropiat de buturile lui Cioară în partea a doua, iar „Bătrâna Doamnă” a desenat frumos cu fundașii la mijlocul terenului.

„Alb-roșii” au excelat în învăluiri, pase dublate sau devieri, toate reușite pe niște trasee bine învățate, ca să nu mai spunem că în destule rânduri calitatea lui Voiculeț a eliberat și alte spații pentru colegii săi din atac.

Șiria: Brade – Crișan, Călăceanu, Deac, Ruja – Bilan, Negrea, Căta, Mărușteri – R. Ardelean, A.M. Gligor. Au mai jucat: Cernat, Dragomiru, Mic, V. Goldiș, Filimon, Moț, Gherheș, Pădureanu, C. Goldiș, Coraș, Jurcă, Popa, Rădac. Antrenor: Costel Filipaș

UTA (prima repriză): Cioară – Pellet, Johnson, Bisse, Suslak – Monac, Chindriș, Tabillon, Raț – Ouattara, Miron.
UTA (repriza a doua): Cioară – Matei, A. S. Gligor, Siminic – Feussi, Mărginean, Lazea, G. Neagu – Bîrză, Voiculeț, Capătă.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 14 Feb. 2013, 12:44 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă