Universitatea organizează un turneu internațional în amintirea lui Oblemenco

Mihai Andries 16 Feb. 2014, 15:36 Pregătiri, amicale
Universitatea organizează un turneu** internațional în amintirea lui Oblemenco

Pe 22 februarie, suporterii craioveni vor fi al doisprezecelea jucător pentru echipa lui Ovidiu Stângă în meciurile pentru trofeul „Ion Oblemenco”. Clubul CS Universitatea Craiova va organiza sâmbătă, 22 februarie, Memorialul „Ion Oblemenco”, un turneu internațional în amintirea Tunarului din Bănie. Competiția se va desfășura pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu începere de la ora 14:00.

Ion Oblemenco este unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria fotbalului craiovean. Component al Campioanei unei Mari Iubiri, el a evoluat pentru Universitatea în perioada 1966-1977, marcând 167 de goluri în cele 264 de meciuri jucate în tricoul alb-albastru al Științei în prima divizie. A contribuit decisiv la câștigarea Campionatului României în 1973-1974 și a Cupei României în 1976-1977. Ca antrenor, a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 duce Știința, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. A fost golgeterul campionatului în patru sezoane: 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972 si 1972-1973.

CS Universitatea a obținut acceptul de folosire a mărcii înregistrate „Ion Oblemenco”, deținută de familia Tunarului. Apropiații marelui fotbalist sunt invitați de onoare ai evenimentului. Universitatea va lupta pentru trofeu cu grupările Dunav Ruse (Bulgaria) și FK Sloga Petrovac (Serbia).

Dunav Ruse este un club înființat la un an după Știința, în 1949. Cea mai importantă performanță a fost participarea în Cupa UEFA în sezonul 1975-1976, când a fost eliminată de AS Roma. Actualmente, gruparea din Ruse evoluează în liga a doua bulgară.

FK Sloga Petrovac joacă în liga a doua din Serbia. În actuala stagiune este una dintre revelațiile întrecerii, ocupând locul trei în campionat și luptând cu șanse mari pentru accederea în primul eșalon.

La Memorialul de pe 22 februarie accesul suporterilor pe stadionul care a fost martor al marilor performanțe naționale și europene ale Științei lui Oblemenco va fi liber și se va face începând cu ora 12:30. Simbolic, craiovenii pot opta să vină cu un „bilet de intrare”, o floare, omagiu depus la statuia din fața stadionului, ridicată în onoarea celui ce a reprezentat fotbalul adevărat – „Tunarul din Bănie”.

Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, tip campionat. Meciurile vor avea o durată de 60 de minute (două reprize a câte 30 de minute, cu pauză de 5 minute). Programul turneului este următorul: de la ora 14:00 se vor întâlni Dunav Ruse și Sloga Petrovac. De la ora 15:15, Universitatea va juca împotriva câștigătoarei din primul meci. De la ora 16:30, echipa Craiovei va închide turneul, urmând să evolueze în compania învinsei din duelul Dunav Ruse – Sloga Petrovac. Memorialul „Ion Oblemenco” va fi transmis live de TVR Craiova. Totodată, acreditările de presă din campionat vor fi valabile și la Memorialul „Ion Oblemenco”.

Cu ocazia competiției, suporterii craioveni vor vedea lotul Universității, care a făcut spectacol în amicalele din Antalya. Totodată, fanii Universității îi pot urmări pe jucătorii recent transferați, Valskis, Varga, Vătăjelu, Kitanovski ori Tomic.

Ultimul meci international pe stadionul „Ion Oblemenco” s-a disputat pe data de 4 septembrie 2004, când naționala României a învins cu 2-1 Macedonia, în preliminariile Cupei Mondiale. La aproape un deceniu, clubul nostru își dorește să readucă în circuitul internațional templul fotbalului craiovean prin organizarea Memorialului închinat legendarului Ion Oblemenco.

Președintele clubului craiovean Gheorghiță Geolgău a declarat: „Prin organizarea acestui turneu ne dorim să păstrăm vie amintirea lui Nelu Oblemenco în memoria suporterilor craioveni. Vrem ca Memorialul „Ion Oblemenco” să fie organizat an de an cu o săptămână înainte de începerea returului, astfel încât să devină o competiție de tradiție. Totodată, sâmbătă, va fi un turneu util pentru jucători, având în vedere că urmărim promovarea în prima divizie. Iar pentru suporterii noști reprezintă un bun prilej de a-i vedea la lucru pe băieți, după stagiile de pregătire din Antalya”.

 

Sursa: CS U Craiova
Foto: cartea „Oblemenco, meciul cu viata”,Editura de Sud Craiova, 2009,de Ion Jianu.

Mihai Andries 16 Feb. 2014, 15:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă