După ce și-a anulat amicalul de marți cu formația CS Miercurea-Ciuc, Unirea Tarlungeni s-a duelat miercuri cu ocupanta locului 6 din Seria C3, CS Domnești. Brașovenii au pierdut contra echipei din Seria a III-a cu 1-2.
Liderul Seriei C6 a dominat începutul de meci și a ratat deschiderea scorului prin Codrin Airinei în minutele 26 și 28. Toderașcu și-a înscris și el numele pe lista ratărilor în minutul 35. Finalul primei reprize a adus o ocazie imensă la poarta lui Iacob, care s-a opus în două rânduri deschiderii scorului. Au fost 45 de minute cu ritm bun, două echipe cu poftă de joc și cu o serie de combinații interesante.
Tehnicianul liderului a mizat pe o formulă apropiată de cea cu care va ataca returul campionatului: Iacob – Toderașcu, Potecu (30 Căpățână), Dobrea – Crețulescu, Brujan, Voicu – Airinei, L. Nicolaie, Damian.
Startul reprizei secunde a consemnat schimbări masive în ambele formații. Ca și în partida cu Metaloglobus București (2-1), disputat tot pe terenul sintetic din baza Icim Brașov, golurile au venit în repriza secundă.
Contrar cursului jocului, oaspeții au deschis scorul la o gravă greșeala a portarului Iacob (56), care s-a angrenat într-un dribling inutil. Elevii lui Balint au crescut ritmul, au împins jocul spre poarta adversă, însă cei care au punctat a fost tot „violeții” printr-un șut la colțul scurt de la 18 metri (69). Finalul de meci a adus un asediu la poarta ilfovenilor, iar Flavius Iaru a redus din handicap (78). Pricop a avut șansa egalării în două rânduri, însă șutul său din lovitură liberă a izbit transversala. În al doilea minut al prelungirilor, Pricop a scăpat singur spre poartă, a driblat portarul, însă a nimerit doar bara porții goale.
Domneștiul se impune norocos și consemnează a doua înfrângere a Tărlungeniului în ultimele 10 luni. În partea secundă, Unirea a evoluat în formula: Iacob (57 Dărăbanț) – Vlăsceanu, Tatarciuc, Căpățână, Mihalache – N.Cristea, R. Balint, Iaru – Pricop, Lita, Postolache.
Mulțumit și nu prea!
Ratările formației sale l-au exasperat pe patronul Kiss Iosif, neobișnuit cu gustul eșecului. „Suntem într-o fază de acumulare. Băieți vin după un cantonament greu și asta s-a văzut. Totuși ratăm prea mult, din poziții ideale. Cred că am făcut o campanie reușită de achiziții, dar aștept confirmările și pe teren. Ne-am dublat toate posturile. Am reușit să îl ținem pe portarul Iacob, care, din păcate, astăzi a gafat nepermis. Am încredere în băieți și în colectivul tehnic și sunt convins că ne vom bate până în ultima etapă pentru promovare. Chiar dacă nu am avut obiectivul de a promova, ne despart 9 meciuri de o performanță istorică. Nu îmi este frică de cei de la Brazi, chiar dacă dispun de un buget mult mai puternic. Nu cred că este în dezavantajul nostru că începem meciurile oficiale abia în etapa a 4-a. Adversarele vor acumula puncte și vor avea impresia că lupta s-a încheiat, iar noi vom reveni pe final, așa cum am făcut-o și în turul campionatului. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc celor de la FC Brașov pentru buna colaborare dintre cele două cluburi și le lansez o invitație la baza noastră din Tărlungeni”, a declarat Kiss Iosif.
Balint cere luciditate
Antrenorul formației Unirea Tărlungeni nu a reușit să își mascheze dezamăgirea față de rezultatul de astăzi. „Chiar dacă venim după 10 zile de cantonament, iar oboseala este evidentă, calitatea jocului prestat astăzi nu mă poate mulțumi. Încă sunt jucători care tratează multe momente cu lejeritate mare. S-au făcut greșeli personale grave, care s-au dovedit a fi decisive. Ratăm mult, iar pe faza de posesie nu avem luciditate. E clar că mai avem mult de lucru. Sper sa ne ajute și vremea ca să ne putem antrena pe terenuri cu iarbă”, a subliniat Balint pentru liga2.ro.
Articol scris de Marius Gherman