Unirea Slobozia a învins-o cu 5-4 pe Conpet Cireșu

09 Jul. 2012, 14:36 Pregătiri, amicale
Unirea Slobozia a învins-o cu 5-4** pe Conpet Cireșu

Conpet Cireșu a răspuns invitației echipei Unirea Slobozia și sâmbătă dimineață a disputat în compania formației din Liga a II-a primul amical de la reunirea lotului. La acest meci, obiectivul antrenorilor Vasile Darie și Ionel Ivan a fost evaluarea jucătorilor aflați în probe.

În formula Stoica – Coman, Preda, Stănciulescu, Cotigă – V. Gheorghe, Crăciun, Dima – Nanu, V. Durbacă, Radu, Conpet a primit două goluri, din tot atâtea cornere în primele 7 minute, însă a echilibrat apoi jocul și a reușit să egaleze după reușitele lui Dima și Alin Radu. Până la pauză, formația vizitatoare a mai irosit câteva situații de poartă prin Durbacă, V. Gheorghe și Crăciun. În partea secundă, cu o singură excepție, cea a lui Stănciulescu, antrenorii echipei Conpet au trimis în teren o altă echipă, una în care s-au regăsit portarul Popovici, venit de la Astra II Ploiești, Pavel de la Sporting Liești, Fălcaru și Velicu de la Politehnica Galați, Mâță de la Fortino Ianca, astfel că formula a fost următoarea: Popovici – Grozea, Baciu, Stănciulescu, Țugui – Vârlan, Fălcaru, Mâță – Pavel, Cireașă, Velicu. Iar scenariul s-a repetat, Unirea Slobozia a marcat iar de două ori până în minutul 55. Nou venitul Pavel a realizat „dubla” și în minutul 72 scorul era din nou egal, 4-4. Cu două minute înainte de finalul amicalului, gazdele au mai înscris o dată și Conpet Cireșu a irosit șansa de a începe cu dreptul seria partidelor de verificare.

„Ambele formații au testat jucătorii veniți în probe, consider că acest meci de verificare și-a atins scopul. Putem trage deja și primele concluzii. Jucătorii care au evoluat în prima repriză au avut prestații foarte bune, pe cei din partea doua a amicalului va trebui să-i mai testăm într-o dublă partidă amicală cu Rapid Fetești apoi vom definitiva lotul”, a declarat Vasile Darie.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

09 Jul. 2012, 14:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă