„U” Cluj a început noua săptămână în Antalya cu un amical împotriva sârbilor de la Rad Belgrad, antepenultima clasată în prima ligă. Rezultatul de egalitatea înregistrat la pauză, scor 1-1, a fost și cel final al întâlnirii.
Sârbii au deschis scorul încă din minutul 7, în urma unui corner. „U” Cluj a dat destul de repede semne de revenire, însă mingea centrată de Goga a fost reluată cu capul din 10 metri de Gavra (21), dar portarul advers nu a avut emoții. Cel care l-a învinsă a fost Norbert Janos (37). În urma unui contraatac, fostul mijlocaș al celor de la UTA a înscris cu un șut plasat de la aproximativ 15 metri.
Jucătorii lui Bogdan Lobonț au controlat și startul reprizei secunde și și-au trecut în cont o ocazie uriașă. Florescu, Sepsi și Goga au combinat superb între ei, dar Dorin Goga (58) a șutat puțin pe lângă, irosind cea mai mare situație de gol până la finalul jocului care s-a încheiat la egalitate.
„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Căpușă, Andr. Cordoș, I. Ursu, Taub – Al. Coman, Gab. Giurgiu, G. Florescu – N. Janos, Goga, Gavra. În repriza secundă au mai fost utilizați Abrudan, Axente, Sepsi, Iul. Dinu, M. Coman, Hațiegan și Nic. Pîrvulescu, în locurile lui Cordoș, Gavra, Taub, Dur-Bozoancă, Janos, Goga și Giurgiu.
Universitatea Cluj stă până pe 9 februarie în cantonamentul din Turcia, iar ultimul amical programat este cu FC Montana (Vtora Liga, Bulgaria II) pe 7 februarie. În Antalya, echipa lui Bogdan Lobonț a jucat o repriză cu bulgarii de la Cherno More Varna (scor 0-0), iar pe armenii de la Pyunik Yereva i-a învins cu 4-1. În țară, „U” Cluj a desfășurat un singur amical, cu Sticla Arieșul Turda, pe care l-a câștigat cu 5-0.
Foto: fb FC Universitatea Cluj