Într-o mare incertitudine financiară și legată de patronatul echipei în viitor, Universitatea Cluj își continuă pregătirile pentru liga secundă. Formația antrenată de Mihai Teja a întâlnit-o astăzi, la baza „Dan Anca”, pe Unirea Jucu și a învins-o cu 5-3 pe echipa de Liga a III-a.
Teja a renunțat la majoritatea fotbaliștilor aflați în probe, astfel că în jocul cu jucanii noutățile au fost Berci, Alex Dan, Moruțan, Tand și Zdroba, jucători promovați de la juniori, portarul turc adus în această iarnă, Catung Temel, dar și Raul Ciupe, care continuă să se pregătească alături de clujeni.
Pe lângă autogolul celor de la Unirea Jucu, clujenii au reușit să marcheze prin Calcan și Moruțan, în timp ce pentru echipa din Liga 3 a înscris Alexandru Pop. Răzvan Greu a irosit și un penalty în primul mitan. La reluare, Butean a transformat un al doilea penalty acordat pentru „U”, iar Raul Ciupe a înscris golul meciului, cu o lovitură liberă direct în vinclu. Nici cei de la Jucu nu s-au lăsat mai prejos și au marcat și ei de încă două ori, prin Sebastian Rus și Patrick Pop. Sebastian Rus a fost eliminat pe final pentru injuriile aduse arbitrului, nemulțumit că nu a primit, la rândul său, o lovitură de pedeapsă.
Mihai Teja a început cu următoarea formulă: Niczuly – Butean, Cordoș, Berci, Hîmpea – Boboc, Al. Dan – Greu, Moruțan, Oct. Ursu – Calcan. În partea secundă au mai evoluat pentru clujeni Temel – Ciupe, Mutu, Crișan, Tand, Patrick Popescu, Norbert Janos și Zdroba.
De partea cealaltă, antrenorul Gheorghe Barbu a mizat pe toți jucătorii din lot, unii dintre ei intrând chiar și de două ori pe parcusul meciului. Astfel, pentru Unirea au fost în teren portarii Horvath și Coman, jucătorii de câmp introduși fiind Butecan, Chiș, Opriș, Fizeșan, Kereki, Țârlea, Coți, Luca, Pintea, Maxim, Toni, Alex Pop, Bucur, Brumă, Rus și Patrick Pop.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: cjsport.ro