Triunghiular Alro, Mioveni și Râmnicu Vâlcea la Slatina

30 Jun. 2011, 17:23 Pregătiri, amicale
Triunghiular Alro, Mioveni și Râmnicu Vâlcea** la Slatina

După o pauză de o lună de zile, fotbalul se întoarce în acest
weekend la malul Oltului. Înaintea unui sezon al cărui obiectiv
este promovarea în primul eșalon fotbalistic al țării, suporterii
aluminiștilor își pot vedea sâmbătă favoriții evoluând în cadrul
unui triunghiular în care elevii lui Corneliu Papură vor avea ca
adversare formațiile CS Miveni și CSM Râmnicu Vâlcea.

Întâlnirile dintre cele trei echipe care în precedenta stagiune au
făcut parte din seria Vest a Ligii a II-a se vor disputa pe
stadionul „Metalurgistul”, începând cu ora 11.00, ordinea în care
combatantele vor intra în teren urmând a fi stabilită prin tragere
la sorți.

Staff-ul tehnic al celor de la Alro are astfel posibilitatea de
a urmări la lucru toți componenții lotului în compania unei
formații care în viitoarea stagiune va evolua în Liga I, având
fotbaliști ca Dică, Neaga sau Tănasă, dar și a unui posibil
adversar în ediția de campionat 2011-2012.

Sursa: Gazeta
Nouă

30 Jun. 2011, 17:23 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă