Totul în „familie”! Astra a învins Astra II la Izvorani

27 Feb. 2012, 12:06 Pregătiri, amicale

Ultima repetiție „generală” pentru debutul oficial din 2012, care se va produce sâmbătă, la Sibiu, pentru Astra Ploiești, s-a ținut la Izvorani, pe sinteticul de la Complexul Olimpic. Echipa de prim-eșalon a preferat ca adversar echipa secundă a clubului, așa cum s-a întâmplat și în vară, Astra I și Astra II oferind un meci în care „familia” a fost completată de cei doi fii ai lui Vasile Avram, Marius și Valentin, care au „bifat” o premieră: au arbitrat un meci al echipei la care lucrează tatăl lor, lucru care, în campionat va fi imposibil de realizat.

În ciuda „vârfurilor” de tot felul, golgheterul Astrei în meciurile amicale rămâne Ovidiu Mihalache, care sâmbătă și-a mai adăugat în „palmaresul neoficial” un gol și o pasă de gol! Adică decisiv pentru echipă, scorul final fiind de 2-1 pentru „prima echipă”. Intrat în prima repriză (care a durat 55 de minute), Mihalache a marcat dintr-o lovitură liberă, apoi a pasat decisiv pentru Rui Miguel, care a făcut 2-0, golul „giurgiuvenilor” fiind marcat de Marian Florea (72)(FOTO).

De remarcat că, Toni Conceicao i-a menajat pe Laionel, Junior Morais și Țigănașu, astfel că, pe banda stângă, au fost „încercați” Vădrariu și Bărboianu.

Astra Ploiești – Astra II Giurgiu 2-1 (1-0)
Mihalache (37), Rui Miguel (66) / Florea (72)

Astra I: Lung – Bărboianu (24 Mihalache), Florin Pătrașcu, Oprsal, Vădrariu – Tigoianu, Bogdan Pătrașcu, Ologu – Fatai, William dos Santos, Rusu. La pauză au intrat: Grigore – Mihalache, Găman, Ricardo, Bărboianu – Seto – De Amorim, Spadacio, Bajenaru, A. Stan – Rui Miguel. Antrenor: Antonio Conceicao.

Astra II: Gavrilaș – C. Gheorghe, Șanțmare, Moroiță, M. Florea – Marcu, Hoprich, Rotaru, Achim – Gafița, Fertea. Au mai intrat: Dragne, Vârtopeanu – Condrea, Prunescu, David, V. Dinu, Burlacu, Bănaru, M. Stan. Antrenor: Ion Tătăran.

Articol scris de Marian DIMA

Foto: fcastraploiesti.ro

27 Feb. 2012, 12:06 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă