Deși s-a aflat în permanență în plutonul fruntaș în ediția
trecută, FCM Târgu- Mureș rămâne o echipă surpriză. Aflată la al
doilea sezon pe a doua scenă, are un obiectiv îndrăzneț:
promovarea.
Jucătorii FCM-ului se vor reuni luni, 11 ianuarie. Ei vor
efectua vizita medicală în zilele de 13 și 14 ianuarie, după care,
între 18 și 29 ianuarie vor efectua un prim cantonament, la Sovata,
care cuprinde trei partide amicale, cu adversari încă
nedesemnați.
La întoarcere vor susține un joc de verificare cu divizionara C
Avântul Reghin. După o altă săptămână de pregătiri în baza proprie,
este preconizat un al doilea stagiu de pregătire în intervalul 5-13
februarie, în Ungaria, la Gyor. Acest cantonament va cuprinde alte
trei jocuri de verificare, dintre care unul la Oradea, în drum spre
Ungaria.
În privința componenței lotului, acesta urmează să fie
definitivat abia după reunirea lotului. Conducerea FCM se află în
negocieri cu patru jucători a căror nume nu au fost divulgate din
motive obiective. Este vizat un atacant și întărirea liniei de
mijloc.
Una din problemele cu care se confruntă echipa este media
ridicată de vârstă. Dintre atacanți, doar golgeterul Vancea (6
goluri în tur) a împlinit 25 de ani în ajunul Crăciunului. Ceilalți
trei atacanți de „meserie” sunt Ciprian Prodan (un gol), Cristian
Luca (3 goluri, 1 din penalty) și golgeterul ediției trecute a
ligii secunde, Sorin Gheju.
Acesta din urmă a totalizat un număr de doar 381 minute în cele
11 partide în care a evoluat și a punctat de 3 ori. Toți trei au
depășit granița celor de 30 de ani, „decanul” fiind Luca (37 ani la
1 februarie). Dealtfel, pe lista marcatorilor și-au înscris numele
nu mai puțin de zece jucători, dar și trei adversari care au
punctat în propria poartă.
„În cazul în care reușim promovarea, nucleul va
rămâne cel actual, pe acesta ne bazăm. Dacă aducem acum patru-cinci
jucători noi, în cazul promovării vom mai avea nevoie de încă
doi-trei”, a declarat managerul general Claudiu
Maior.
Ar rămâne de rezolvat mărirea capacității stadionului, care în
prezent are deja în jur de 5.000 de locuri. Aducerea sa la 7.000
este o problemă rezolvabilă până la vară, după părerea managerului
FC Municipal.
Articol scris de Mihai
Vereș
Foto Lorand Pintea