Super eficacitate sub Cetate

05 Aug. 2009, 19:27 Pregătiri, amicale

 

În amicalul cu Arieșul Turda, devenii și-au atins ținta de câte ori au încercat. Grigoruță a reușit o triplă pentru cea mai categorică victorie a Mureșului Deva din această vară.

Prestația bună a portarului devean Pîrvu, care în prima repriză și-a salvat de trei ori echipa de la primirea unui gol, a fost eclipsată de reușita lui Elod Vajda, care din centrul careului a pus latul la centrarea lui Câmpeanu de pe stânga, cu trei minute înainte de pauză. A fost primul șut pe poartă expediat de Mureșul.

 

Grigoruță a dat trei goluri

În mitanul secund, golul a căzut repede. A doua încercare, aceeași finalitate, doar marcatorul a fost altul: Grigoruță, care de la 17 metri a trimis mingea sub bara transversală (48). Văzând că ține, vârful Bajko Barna și-a încercat și el norocul și din marginea careului mic a împins în ațe mingea centrată de Grigoruță (58), după care i-a întors serviciul colegului său din ofensivă, care din alergare a făcut 4-0 (67).

Fostul jucător al Minerului Lupeni aflat în probe la Turda, Cornel Irina, s-a înălțat în careul gazdelor și cu capul a marcat golul de onoare pentru Arieșul (85). Grigoruță a ținut să aibă ultimul cuvânt și a închis tabela cu un șut din careu din pasa juniorului Rareș Moca (90).

„Am fost mai proaspeți și mai inspirați în fața porții, dar la fel de adevărat este faptul că adversarul s-a mișcat greoi și ne-a lăsat spații de manevră în defensivă. Scorul nu este concludent”, a spus la final antrenorul Mureșului, Gheorghe Barbu. Mureșul va susține ultimul meci test înaintea debutului campionatului sâmbătă, pe teren propriu, cu Jiul Petroșani.

 


Caseta tehnică

 

Mureșul Deva5 (1)
Arieșul Turda1 (0)

Au marcat: E. Vajda 42, Grigoruță 48, 67, 89, B. Bajko 58 – C. Irina 85

 

Mureșul: Pîrvu (53-Horvat) – Bălu, Pistol (36 J. Vajda), Dosan, Cîmpeanu (46 – V. Pop) – Spătaru (60- Golguț), A. Bud, Sătmar (60 Moca), Grigoruță – E. Vajda, Bajko (70-Spătaru). Antrenor: Gheorghe Barbu. Au mai jucat: Bogman, Stoica.

Arieșul: Szasz – Timar, Ciortea, Miclea, Marincean – Cristea, Pintea, Văsîie, Anghel – Hardău, Tornzai. Antrenor: Alexandru Pelici. Au mai jucat: Moldovan – Buglea, Onacă, Foro, Rusu, Șomfălean, Cozma, C. Irina.

Arbitru: Florin Anca (Deva). Asistenți: Denis Haidiner (Hunedoara) și Marius Danciu (Deva).

 

 

Rezultatele Mureșului Deva în amicale
Mureșul – FC Bihor1-3
Mureșul – Fortuna Covaci2-0
Fortuna Covaci – Mureșul2-0
Mureșul – Gaz Metan Mediaș0-1
Jiul Petroșani – Mureșul3-1
Mureșul – Arieșul Turda5-1
Mureșul – Jiul Petroșani – sâmbătă

Articol scris de Sami Tamaș
Foto: Cristi Vatavu
 

05 Aug. 2009, 19:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă