După prima repriză a confruntării cu CS Vladimirescu, stafful tehnic „textilist” nu avea niciun motiv de nemulțumire, însă totul s-a schimbat în partea a doua. UTA a încasat două goluri de curtea școlii, Rus și Banilievici găsind drumul spre plasa porții lui Amadio în urma unor erori elementare ale fundașilor „textiliști”.
„Am făcut o primă repriză bună, chiar foarte bună. Ne-am exprimat bine, ne-am creat destule ocazii, scorul era și el mulțumitor, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat după pauză. Sunt foarte supărat că nu ne învățăm minte și luăm goluri prea ușor din faze fixe, mai ales că am antrenat destul aceste momente în ultimele săptămâni. Jucătorii noștri dau dovadă de lipsă de concentrare și responsabilitate, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple la niciun scor și împotriva niciunui aversar. Lucrurile s-au precipitat pe final, arbitrii ne-au enervat și ei, dar nu se ajungea aici dacă nu făceam cadouri adversarilor”, consideră Roland Nagy.
Antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” a vorbit și despre oportunitatea amânării startului returului pentru 17 martie. „La început, știam că trebuie să ne pregătim pentru data de 3 martie, apoi, pentru 10 martie și am făcut în așa fel încât să ajungem cât mai în formă la partida cu Juventus București. Dar, dacă observăm și ce s-a întâmplat azi, ce greșeli grave am făcut, poate că e mai bine că avem timp să remediem aceste neajunsuri. Apoi, mai e și problema integrării noilor veniți, Jerry Sitoe fiind doar ultimul din ei, ca să nu mai spunem că ar mai putea apărea un fotbalist zilele următoare. Dar, până la urmă, oricând am juca, trebuie să ne adunăm și să facem totul pentru victorie”, a adăugat Nagy.
Sursa: Sport Arad