Azi de dimineață pe stadionul din Otopeni a avut loc amicalul dintre echipa locală și CS Balotești. Mult mai experimentata echipă de Liga a II-a s-a impus cu scorul de 3-0, golurile purtând semnătura lui Pălimaru (foto), autorul unei duble și Vasile Bucă. Dacă ultimele două reușite au fost de la punctul cu var, în schimb prima a venit după un corner executat de Sorin Pană pe scurt și fructificat de Pălimaru cu o lovitură de cap.
Meciul de azi a constituit un prilej bun de a-i vedea la lucru pe proaspăt reveniții după accidentări Dumitrescu, Bardu, Dedu și Pârvu. În altă ordine de idei, trebuie menționat că Otopeniul a jucat în 10 din minutul 23, când a fost eliminat Vătavu pentru un atac periculos. În schimb, în minutul 72 s-a refăct echilibrul numeric, un jucător al Baloteștiului fiind eliminat pentru cumul de galbene.
Otopeniul a început cu Bucuroiu – Cl. Dumitrescu, Vătavu, C. Marin, B. Dumitru – Bardu, Dedu, S. Pană, L. Pârvu – Pălimaru, Bucă. Au mai intrat Pânzaru – Răvoiu, Vlaicu, Otvoș, Manea, Ghiță, Marcu, V. Alexandru, G. Ion, Bulganin. Nu au jucat Oltean – M. Roman, Slv. Radu, M. Dumitru, Antoche, Iliescu, Dobrianski
Următorul amical al Otopeniului va avea loc miercuri cu CS Ștefănești, pe terenul echipei de Liga a III-a
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ