Revenit târziu din Antalya, liderul seriei a doua din Liga 2 nu a strălucit în testul cu a opta clasată a seriei. ACS Poli a dominat-o pe Olimpia Satu Mare, dar după un start cu lipsă de inspirație în atac, timișorenii au avut nevoie de un penalty pentru a marca. Răzvan Trandu a înscris singurul gol al amicalului jucat de gazde la nici două zile de la întoarcerea din cantonament.
Ambele echipe au avut azi absențe în lot datorită diverselor probleme medicale adunate în pregătirea de iarnă. ACS Poli a început amicalul în ofensivă, dar Popovici a fost neinspirat în minutul 5, când a scăpat spre poartă, dar a trimis în portar din marginea careului mic. Atacantul timișorean a dat apoi emoții, lovindu-se în zona plexului. A fost transportat la spital de ambulanță, dar a revenit pe finalul întâlnirii și a dorit chiar să reintre în meci. Nici înlocuitorul său Nanu (min. 20) nu a fost mai inspirat deși a fost lansat bine în careu. Cea mai mare șansă a oaspeților a venit peste două minute. Villand și-a încercat voleul de la distanță iar balonul urmărit de Pap a atins transversala în drum spre aut. La poarta cealaltă au fost mai multe atacuri, dar de fiecare dată sau ultima pasă sau finalizarea au dezamăgit. Așa cum a fost cazul lui Melinte, sosit în centrul careului în minutul 41. Tabela a rămas nechimbată iar în partea secundă jocul s-a mai alterat pe fondul schimbărilor.
VEZI O GALERIE FOTO DE LA ACS POLI – OLIMPIA SATU MARE 1-0
Singura reușită a jocului a venit în minutul 68, când căpitanul de azi, Răzvan Trandu, a căzut în careu și centralul Dorian Barzuca a indicat punctul cu var spre indignarea băncii lui Tiberiu Csik. Tot Trandu a fost desemnat să execute și a punctat fără probleme pentru 1-0. Scor ce avea să se mențină până la final. În ciuda unei alte acțiuni decente purtate de Doman, dar lăsată cu un șut prea moale. În timp ce de partea cealaltă Darius Lukacs și Feier au mai amenințat pe final poarta lui Smaranda, fără succes.
Dan Alexa l-a utilizat azi și pe englezul Wilson Kneeshaw, jucător rămas în afara lotului pentru Turcia. Acesta va fi împrumutat de timișoreni iar azi a fost utilizat prin prisma absențelor din zona ofensivă. ACS Poli va mai disputa două teste, ambele în aceeași zi și pe teren propriu. Sâmbăta viitoare alb-negrii acordă revanșa celor de la UTA BD, în timp ce fotbaliștii care nu vor prinde echipa de la Bihor vor evolua cu Vulturii Lugoj.
ACS POLI – OLIMPIA SATU MARE 1-0 (0-0) R. Trandu 68 – pen.
ACS Poli Timișoara: Pap – Belu, Bocșan, Cânu, Melinte – Trandu – Popescu, Boldea, Nikiema – Pedro Henrique, Popovici. Au mai intrat: Smaranda – Nanu, Lazăr, Ov. Petre, Bălace, Keita, Kneeshaw, Motreanu, Doman și V. Dragomir. Antrenor: Dan Alexa.
Olimpia Satu Mare: Anca – Munteanu, Fl. Mureșan, Heil, Iuhas – R. Rus, Onicaș, Villand, Bic – Bujor, B. Faur. Au mai intrat: Selagea, Svarczkopf, Ionița, D. Lukacs, Feier, Cădar. Antrenor: Tiberiu Csik.
Sursa: Sport 9
Foto de Adrian PÂCLIȘAN