Strătilă, decisiv pentru UTA în ultimul amical. Mijlocașul a întors scorul împotriva Luceafărului cu un hattrick

Marius ANGHEL 22 Feb. 2016, 12:06 Pregătiri, amicale

Ultimul amical al iernii pentru UTA a avut de toate: goluri, o multitudine de ocazii, răsturnări de scor, penalty-uri, eliminări și un „hattrick” marca Strătilă. La final, victoria a revenit arădenilor, scor 3-2, calculele celor de la Luceafărul Oradea fiind stricate de câteva absențe importante (Hlinca, Țegle, Mihuța, Arnăutu, Cigan și Balea), dar și un arbitraj considerat părtinitor pentru gazde.

Pe suprafața de teren moale și destul de denivelată de la Horia, „alb-roșii” au început ceva mai slab, iar la prima ocazie a „luceferilor” au și primit gol. Deschis de Chiștoe, Roșu a centrat de pe dreapta și Balla, nemarcat, a trimis la colt din mijlocul careului mare. Imediat, Curtuiuș a avut șansa egalării cu un șut din apropiere, dar Pap a intervenit promt. Pe o contra, însă, s-a făcut 0-2. În minutul 32, Roșu a inventat o parabolă perfectă de la 30 de metri lateral dreapta, iar mingea s-a dus cuminte la colțul lung, Anca fiind prins undeva pe drum. Nu au trecut decât cinci minute și Ban a pus cotul în gâtul lui Strătilă chiar în interiorul suprafaței de pedeapsă, iar Nicoraș a arătat punctul cu var. Același jucător al UTA-ei a înscris în dreapta lui Edi Pap.

Forcingul arădenilor a continuat și tot Strătilă a trimis periculos cu capul după centrarea lui Curtuiuș, dar portarul bihorenilor și transversala s-au opus golului. În minutul 41, Bactăr a făcut fault de ultim apărător la Man, Nicoraș l-a eliminat pe bihorean și a mai acordat un penalty pentru arădeni, deși vizitatorii au susținut că infracțiunea s-a consumat în afara careului. Sorin Strătilă a schimbat colțul și a stabilit scorul pauzei: 2-2.

„Bătrâna Doamnă” a fost mult mai autoritară după pauză. A fost mai mereu la cârma partidei, și-a creat destule oportunități de gol, dintre care au transformat doar una prin același Strătilă. Chiar înainte de a fi înlocuit, SS-ul l-a driblat scurt pe Radu în careu și a trimis în cros la vinclu. În rest, Gligor a nimerit bara și apoi a reluat puțin pe lângă, de fiecare dată cu capul, iar Rus și Chindriș i-au întrebuințat serios pe goal-keeperii „luceferilor”. În replică, Roșu a profitat de un culoar în defensiva arădenilor, a pătruns în careu, dar a întârziat finalizarea și a fost scos în afara cadrului porții.

Pe final, Burlă și Feier s-au încăierat sub ochii lui Nicoraș și au fost eliminați de pe teren. Însă, doar utistul a fost înlocuit, căci Dobai nu a mai avut variante pe bancă. Victoria cu 3-2 e una de moral, mai ales la felul cum s-a conturat, adică de la 0-2 pentru divizionara a treia bihoreană.

VEZI un FOTOREPORTAJ de la amicalul dintre UTA și Luceafărul

UTA Bătrâna Doamnă: Anca-Trip (Miron 46) – Polgar, Botiș (Al. Manea 65), Gligor, Filaret (Burlă 46, A. Roman 80) – Strătilă (Jorza 65), Tănase (Copil 45), Chindriș, Hlistei (M. Vlad 65) – Man (Cip. Rus 65), Curtuiuș (A. Petre 73).

Luceafărul Oradea: Ed. Pap (Goia 70) – Drăgan (Radu 46), Popa, Bactăr (Nogo 40), Ban – Floruț, Feier, Sorian – Chiștoe, Roșu, Balla (Soporan 70).

Todea: „Am demonstrat putere de revenire, dar ar fi bine să nu mai trecem prin astfel de emoții”

Apropierea disputelor oficiale e vizibilă și din faptul că utiștii își reiau, oarecum, vechile obiceiuri. În tur, arădenii au revenit spectaculos cu Olimpia Satu Mare, FC Brașov și Unirea Tărlungeni, obținând puncte importante în economia clasamentului ligii secunde (seria de Vest). În amicalul cu Luceafărul Oradea, „alb-roșii” și-au făcut din nou mâna, câștigând partida de la 0-2. „Băieții au această putere, au demonstrat-o și în turul campionatului de câteva ori și, poate, o vor demonstra și în această primăvară. Totuși, ar fi mai frumos și mai bine dacă am conduce noi de la început, fără a mai trece prin astfel de emoții. Una pesta alta, ritmul meciului a fost destul de bun, pe un teren acceptabil față de altele. Cred că ambele formații rămân cu antrenament reușit”, a spus Cristi Todea la finalul partidie cu team-ul lui Dan Dobai.

Peste o exact o săptămână, pe „Motorul”, UTA întâlnește pe FC Brașov pe puncte. „Băieții așteaptă mult acest meci. Au muncit destul în ultimele două luni fără să aibă un examen adevărat la sfârșit de săptămână, în care să demonstreze  cât au lucrat de mult și de bine. Își doresc să înceapă, sperăm ca startul de sâmbăta viitoare să-i prindă în cea mai bună formă”, a mai punctat „Dulăul”.

Față de formația stas cu care s-a încheiat prima parte a sezonului, UTA a abordat ultimul test al iernii cu Anca, Filaret sau Man în teren. „Nu știm încă pe cine vom conta de la început la meciul cu Brașovul, mai avem o săptămână la dispoziție să ne decidem. Se pot schimba încă multe, mai ales că pe câteva posturi avem cel puțin doi fotbaliști apropiați ca valoare și formă sportivă. Până la urmă, asta e datoria tuturor jucătorilor din lot, să-și pună  în dificultate antrenorii când aleg echipa ce o trimit pe teren etapă de etapă. Se știe că la meciul cu Brașovul nu-l avem pe Burlă, care e suspendat, deci niște schimbări vor fi, știindu-se că trebuie să optăm pentru doi juniori”, a adăugat Todea.

În fine, „secunzii” arădenilor au condus pentru al doilea meci consecutiv echipa „textilistă” și asta pentru că „principalul” Nagy absentează din motive de personale. „Lipsa lui Roli se simte. Băieții s-au obișnuit deja cu el, se cunosc deja de atâta timp, se simt din priviri. Grupul format aici a crescut împreună cu Roland Nagy pe bancă, e normal să se simtă lipsa sa. Tocmai de aceea sperăm să-l avem din nou cât mai repede alături de noi, dar nu înainte ca tatăl său să scape de problemele de sănătate pe care le are”, a încheiat Cristi Todea.

CITEȘTE și: Filaret, pe postul său de bază cu Brașovul? „Forma de moment decide, dar important este să câștigăm nu cine joacă”

Text și foto: Sport Arad

Marius ANGHEL 22 Feb. 2016, 12:06 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă