Sporting reia pregătirile luni

04 Jul. 2012, 12:32 Pregătiri, amicale
Sporting** reia pregătirile luni

În comparație cu Rapid, care a amânat reunirea lotului, fotbaliștii de la Sporting știu cu siguranță când vor reveni din vacanță. Antrenorul Claudiu Sevaciuc a programat primul antrenament al echipei în după amiaza zilei de luni, 9 iulie.

„În acest moment nu există noutăți deosebite legate de formația noastră. Îi așteptăm la reunire pe toți jucătorii, mai ales că nimeni nu și-a exprimat până acum dorința de a se despărți de Sporting”, a declarat tehnicianul galben-verzilor.

În ceea ce privește programul pe care-l vor urma fotbaliștii de la Sporting în perioada pre-competițională, acesta va fi structurat pe parcursul săptămânii viitoare. „În mod sigur vom efectua un stagiu de pregătire centralizată, pentru că așa îi stă bine unei echipe de liga a III-a care se respectă. De asemenea, urmează să perfectăm și o serie de meciuri amicale cu adversarii tradiționali din zona Sucevei și din județele limitrofe”, precizat Sevaciuc.

Referitor la obiectivul echipei Sporting pentru sezonul viitor, Claudiu Sevaciuc așteaptă conducerea clubului să-și exprime poziția în acest sens. „Abia după ce va fi trasat obiectivul pentru ediția viitoare de campionat vom vedea dacă e nevoie de primenirea lotului sau dacă e cazul să renunțăm la cineva din vechea gardă”, a conchis „Seva”.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

04 Jul. 2012, 12:32 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă