Spectacol făcut de UTA în Ungaria: victorie cu 5-0 în amicalul cu Oroshaza

Mihai Andries 27 Feb. 2013, 08:39 Pregătiri, amicale
Spectacol făcut de UTA în Ungaria:** victorie cu 5-0 în amicalul cu Oroshaza

UTA a jucat ieri de la ora 19, la Gyula, un meci amical în compania locului patru din seria de est a ligii a doua maghiare, Oroshaza FC. În condițiile în care Voiculeț se resimte după unul dintre antrenamente iar Godfred nu a ajuns din Italia, Adrian Falub a început partida în următoarea formulă: Matijas – Ene, Gligor, Siminic – Feussi, Lazea, Mărginean, Neagu – Laso, Dosso, Silvășan. La Gyula plouă mărunt, terenul este moale, iar la meci asistă, printre alții, Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti. Principalele obiective ale Bătrânei Doamne sunt omogenizarea dar și evitarea accidentărilor, echipa maghiară fiind recunoscută pentru jocul dur.

Laso și-a trecut în cont un hat-trick și a ratat un penalty

UTA putea deschide scorul în chiar primul minut, atunci când Laso i-a așezat mingea lui Silvășan, care a șutat previzibil, după care Feussi a fost blocat în careu. După zece minute destul de echilibrate, în care și gazdele au fost periculoase la două faze fixe, UTA a preluat controlul jocului, a avut patru cornere la rând și pe lângă gol a trecut și Dosso, care a ratat de puțin întâlnirea cu mingea după o centrare. Scorul a fost deschis în minutul 23, atunci când Silvășan a pătruns central și a pasat pentru Laso, care de la 14 metri lateral stânga l-a executat pe portarul maghiar cu un șut la colțul lung. La Gyula plouă acum torențial, iar UTA putea să se desprindă pe finalul primei părți, când Dosso a șutat de la marginea careului, lateral dreapta, puțin pe lângă poartă, după o centrare venită de pe stânga de la Neagu. La pauză este 1-0 pentru UTA, iar Silvășan i-a lăsat locul lui Bârză, Dosso trecând acum atacant central.

Lazea a reușit golul meciului iar Capătă a stabilit scorul final

O altă schimbare făcută la pauză este apariția în poartă a sârbului Milenkovic, care l-a înlocuit pe Matijas. Feussi și-a trecut în cont o mare ocazie la zece minute după pauză, șutul său frumos de la 20 metri întâlnind bara, aproape de vinclu. Până la urmă s-a făcut 2-0 în minutul 65, centrarea perfectă de pe dreapta a lui Dosso fiind reluată cu latul de Laso, care a înscris din zece metri, nemarcat. Între timp, în locul lui Mărginean a intrat Chindriș. Laso putea să își treacă în cont hatrick-ul, dar a ratat un penalty scos de Bârză, care scăpat pe contraatac, a fost faultat în careu de portarul gazdelor. Argentinianul a șutat de la punctul cu var peste poartă, iar scorul a rămas 2-0. Oroshaza a schimbat aproape toată echipa, singurii care sunt integraliști până acum fiind fundașii centrali.

UTA arată bine, deși în e urmă cu pregătirea

Până la urmă Laso a reușit tripla: a pătruns pe stânga, a centrat pentru Dosso, mingea i-a revenit după ce portarul maghiar s-a opus și apoi a marcat simplu, de la câțiva metri. Peste trei minute se putea face 4-0, dar Bârză a ratat cu capul, cu toată poarta goală în fața, după o centrare a lui Neagu. Falub a mai operat și alte modificări în ultimele zece minute: Pellet în loc la Feussi, Monac i-a luat locul lui Dosso, Capătă l-a înlocuit pe Laso, iar Raț a intrat în locul lui Gligor. Golul meciului avea să fie marcat în minutul 85 de Lazea, care după o așezare a lui Bârză, a șutat superb de la 18 metri, direct în vinclu. UTA este de neoprit în Ungaria: 5-0 s-a făcut în minutul 89, Capătă marcând după ce a scăpat singur, în poziție centrală, după o deviere a lui Monac. Finalul a consfințit o victorie categorică a Bătrânei Doamne, care a arătat foarte bine în acest amical de la Gyula.

 

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 27 Feb. 2013, 08:39 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă