Slătinenii n-au mai jucat nici între ei, iar testul cu Vâlcea e sub semnul întrebării

Marius ANGHEL 09 Feb. 2015, 16:25 Pregătiri, amicale
Slătinenii n-au mai jucat nici între ei,** iar testul cu Vâlcea e sub semnul întrebării

După amicalul susținut săptămâna trecută, pe teren propriu, cu CSM Râmnicu Vâlcea, câștigat cu 3-0, FC Olt Slatina avea, sâmbătă, programat cel de-al doilea joc de verificare al iernii, în compania formației din eșalonul al treilea, Sporting Roșiori. În ziua premergătoare disputării amicalului, oficialii echipei teleormănene au anunțat că nu vor mai efectua deplasarea, din cauza indisponibilităților din lot.

În aceste condiții, tehnicianul Dan Oprescu intenționa să susțină un joc-școală. Cum terenul sintetic a fost acoperit de zăpadă, având în vederea ninsoarea căzută, antrenorul divizionarei secunde a preferat să susțină antrenament.
 
Amicalul cu CSM Râmnicu Vâlcea, sub semnul întrebării
 
FC Olt are programată, miercuri, manșa retur a amicalului cu CSM Râmnicu Vâlcea. Jocul este sub semnul întrebării, având în vedere starea vremii. În cazul în care nu va mai ninge, partida s-ar putea disputa pe terenul sintetic din cadrul Stadionului „1 Mai”.

Divizionara secundă slătineană mai are perfectate amicale pe 18 februarie, cu CSO Filiași, și pe 21 februarie cu Urban Titu. De asemenea, oficialii clubului caută parteneră de joc pentru data de 14 februarie.
 
Startul meciurilor rămase de disputat din retur se va da pe 28 februarie. În primul meci oficial, FC Olt Slatina va întâlni, în deplasare, CS Mioveni. Gruparea pregătită de Dan Oprescu are obiectiv menținerea în play-off, slătinenii încheind stagiunea de toamnă pe locul șase, cu 19 puncte acumulate.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 09 Feb. 2015, 16:25 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă