Echipa fanion a Aradului a făcut spectacol în primul amical al verii. Partenerul de întrecere al UTA-ei a fost divizionara a patra Banatul Sînicolau Mic, la care patronul Peti Barb a început titular pe banda dreaptă a defensivei. „Alb-roșii” au avut mare poftă de joc și au atacat în valuri buturile lui Trifoi. Scorul a galopat rapid, la pauză înregistrându-se scor de tenis.
Mai întâi a marcat Monac cu un șut la colțul scurt după o acțiune personală, pentru ca apoi să înscrie și Marcu, cam din aceeași poziție lateral stânga. S-a făcut 3-0 după centrarea lui George Neagu de pe stânga și capul lui Firțulescu, iar 4-0, cu un nou gol al lui Monac după o greșeală de curtea școlii a defensivei „galbenilor”. În fine, Monac a făcut „tripla”, marcând simplu cu latul, după o așezare a lui Bîrză. Scorul pauzei l-a stabilit George Neagu, jucătorul-antrenor înscriind cu stângul la colțul scurt după o pătrundere în careul mic. Sînicolau a avut o singură oportunitate, prin Hans, care a tras cu efect de puțin pe lângă colțul lung. „Textiliștii” au mai avut și alte ocazii clare de a înscrie, prin Monac, Raț și Firțulescu, acesta ratând chiar din 4 metri, sau mai bine spus a apărat miraculous Trifoi. Bîrză a reluat și el pe lângă dintr-o poziție ideală.
Timp de un sfert de oră în partea secundă, titularii „textiliștilor” nu au mai forțat deloc, ba chiar puteau primi gol. Tânărul portar, Sergiu Barabas a fost surprins de șutul de la distanță al lui C. Ardelean, dar balonul a lovit transversala. După o oră de joc, UTA a schimbat toată „garnitura”, iar energia puștilor și-a spus imediat cuvântul. În decurs de numai 10 minute, scorul a căpătat proporții. Popescu a făcut 7-0, după un șut la colțul scurt, Vârtaci, 8-0, după pasa lui Tothăzan, Roman – 9-0, cu o reluare cu stângul sub bară, iar Popescu a mai marcat o dată de la punctul cu var. Banatul putea reuși golul de onoare dacă șutul lui Blaghi nu s-ar fi oprit pentru a doua oară în bară. Tabela a fost închisă de Dodo Tothăzan, un fotbalist sosit pe filiera CFR Cluj, cu un șut de efect la vinclu.
Cei câțiva spectatori prezenți la meci, între care și membri ai galeriei, i-au aclamat pe utiști la final, manifestându-și – totodată – atașamentul pentru echipa fanion. Vremurile tulburi nu au luat sfârșit în Calea Aurel Vlaicu, acolo unde a început să evolueze (e drept, în Liga a IV-a) și alternativa UTA Bătrâna Doamnă.
Formații:
UTA (primele 60 de minute): Horvat – Zanardini, Gornic, F. Ardelean, G. Neagu – Marcu, Raț, Lazea, Firțulescu – Monac, Bîrză.
UTA (ultimele 30 de minute): Barabas (min. 75 – Buckșă) – Domsa, Gornic, F. Ardelean, L. Neagu – Țoțu, Roșca – Vârtaci, O. Popescu, Tothăzan – Roman .
Sînicolau Mic: Trifoi – Barb, Domenic, Iancu, Sigheti – Sîrb, Hans, Ciubăncan, Țigan – Dolineanu, Gabor. Au mai jucat: Craiu, C. Ardelean, Blaghi
Arbitri: Tudorel Jurcă – Alina Mihoc, Paul Ardelean
Sursa: Sport Arad