Divizionara terță din Câmpia Turzii a învins sambata Unirea Ungheni, cu 3-0, într-un meci amical, golurile echipei antrenate de Valentin Șandru fiind marcate de Vasile Dicher (5), Șt. Popa (61) si Dan Văscan (66).
Partida retur dine cele două colege de serie s-a disputant pe un teren din localitatea Morești aflat la circa 4 kilometri de baza de antrenament a celor de la Unirea Ungheni. Suprafața de joc a fost acoperită în întregime cu un strat gros de zăpadă, ceea ce a îngreunat execuțiile tehnice, ale celor două echipe.
Dacă în partida tur disputată la începutul acestei săptămâni la Cîmpia Turzii, echipa gazdă a reușit golul victoriei cu cinci minute înaintea expirării timpului regulamentar de joc, de această dată, elevii lui Valentin Șandru, au punctate după numai cinci minute de la debutul jocului prin Dicher, care a speculat o greșeală pe axul central al defensivei celor din Ungheni.
După primirea golului, echipa gazdă a încercat să echilibreze jocul, dar le-a lipsit eficiența la finalizare. După pauză cei doi tehnicieni au făcut unele modificări în formulele de start, dar cei care au recidivat pe tabela de marcaj au fost oaspeții prin golul reușit de Ștefan Popa, fostul apărător al gazdelor ân urma unei faze fixe. După numai cinci minute de la înscrierea celui de-al doilea gol, oaspeții au punctate din nou la o deviere cu capul a lui Dan Văscan.
Au fost utilizate urmatoarele echipe:
Unirea Ungheni: Cherecheș (Ștef) – Fekete, Biro, Dina, Boitoș (Szanto), L. Pereș (Balea), Șanta, H. Moldovan, Ronea (Botoș), Pastor (Pilcă), Murar (L. Pop)
Antrenor: Ioan Orosfoian
Seso: Sebesteyn – L. Kelemen (Ricean), Șt. Popa, I. Moldovan (R. Nădășan), Văsie (Șemleuan), B. Pop, G. Crăciun, Sorcoiu ( Mocanu), Moțet (D. Văscan), Bâlc, Dicher (Sg. Mărginean)
Antrenor: Valentin Șandru
Unirea Ungheni, după acest joc, a intrat într-o perioadă de pregătire centralizată la Complexul Danira din localitate, iar cei de la Seso vor face același lucru începând de luni, la hotelul Tiver din Câmpia Turzii.
articol scris de Ioan Arion