Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câștigat primul amical al iernii, scor 3-0 (0-0) cu AFC Hărman, ocupanta locului 2 al Seriei 1 a Ligii 3. Jocul disputat sâmbătă pe terenul sintetic de la Tărlungeni, pe parcursul a două reprize a câte a 50 de minute, a fost primul din această iarnă pentru cele două echipe.
Golurile victoriei celor de la Sepsi au fost marcate de Alin Babei, Ionuț Plămadă și Vlad Bujor, acesta din urmă fiind achiziționat în această iarnă după ce s-a despărțit de Foresta Suceava. Antrenorul Valentin Suciu l-a testat în acest amical și pe Artur, un mijlocaș lituanian de 21 ani.
Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus pentru brașoveni care au ratat câteva ocazii importante. „A fost un joc bun în care în prima repriză ne-am ridicat la nivelul adversarului de Liga a 2-a. Sunt convins că, ușor, ușor vom crește nivelul jocului. Am dorit să folosesc toți jucătorii pentru că vreau să le dau la toți cei din lot același număr de minute în meciurile de pregătire”, a spus Florin Stîngă, antrenorul – jucător al echipei AFC Hărman.
În partea secundă a jocului de la Tărlungeni, la AFC Hărman a jucat și atacantul Romeo Surdu. Săptămâna viitoare, elevii lui Florin Stîngă se vor pregăti la baza proprie, iar vineri, brașovenii vor juca în amical în deplasare cu FC Voluntari II.
Bujor și Ghinga au semnat cu Sepsi
De cealaltă parte, antrenorul celor de la Sepsi, Valentin Suciu, a spus că meciul de la Tărlugeni a fost un antrenament util pentru această perioadă a pregătirilor. „A fost primul joc de pregătire, după o perioadă de acumulări la Sfântu Gheorghe, unde efectiv am intrat doar pe terenul doi, unul care este un adevărat patinoar. Am văzut dorință la jucători și asta este cel mai important lucru. În mare parte, am creionat lotul pentru retur. Pe lituanian îl voi mai testa și săptămâna viitoare și apoi voi decide dacă îl voi păstra sau nu în lot”, a spus Valentin Suciu.
În această iarnă, Sepsi a reușit până acum două transferuri: atacantul Vlad Bujor și mjlocașul Sebastian Ghinga. Săptămâna viitoare, Sepsi va efectua un stagiu de pregătire la Arcuș, iar în acestă perioadă Valentin Suciu își va aduce jucătorii la antrenamente la Tărlungeni. Sepsi va pleca apoi în cantonament în Antalya în perioda 1-10 februarie.
AFC Hărman: Potcoavă – Stanciu, Forika, Ioniță, Pamfile – Stîngă, Moraru, Neagoie – Morcov, Buga, Boția
AFC Hărman (repriza a doua): Potcoavă – Miloși, Mîndru, Idor, Pavel – Plumb, Dîrstariu – Codreanu- Alupoaie, Surdu – Turdean
Antrenor: Florin Stîngă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Feher – Chiș, Damian, Ursu, Burlacu – Artur, Minciună, Issa, Huiban – Hadnagy, D. Ene.
Antrenor: Valentin Suciu
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)