„Șepcile roșii” au făcut instrucție cu FC Hunedoara

24 Mar. 2010, 19:04 Pregătiri, amicale

Liderul Ligii a IV-a Hunedoara, FC
Hunedoara a pierdut, scor 0-4, la pauză 0-2, meciul test disputat
ieri pe teren propriu cu echipa „U” Cluj locul 5 în Seria a II-a a
ligii secunde

Diferența de putere, potență și
perspective între cele două cluburi și-a făcut simțită prezența
încă înainte de joc când ultramodernul, imensul și luxosul autocar
care a adus „Șepcile roșii” la Hunedoara a parcat lângă microbuzul
cu care gazdele se deplasează la meciurile din județ.

Gol în primul
minut

Valoarea celor două echipe s-a văzut puțin mai târziu pe teren unde
„alb-albaștrii” nu au avut nicio șansă. Jucătorii încă nu își
ocupaseră locurile pe teren când primul gol a căzut în poarta lui
Băeșu. Pe fază în careul mic clujeanul Voican a deschis scorul cu
capul. Era minutul 1. Oaspeții își măresc avantajul pe tabelă
înainte de pauză când Lemnaru a pivotat la marginea careului și a
trimis un șut plasat în stânga portarului Băeșu care a reacționat
cu întârziere (45).

A debutat
Răcăreanu

Repriza a doua aproape că nu a avut istoric pe lângă schemele
exersate de jucătorii ambelor echipe cei peste 200 de spectatori
veniți pe „Michael Klein” au mai putut aplauda golurile marcate de
Popa (74) și Pop (85) – ambele din acțiune, din careu – dar și
debutul la gazde a mijlocașului la închidere de 31 de ani
Constantin Răcăreanu transferat la începutul acestei săptămâni de
la AS Minerul Teliuc. La final, oficialii ambelor echipe au
concluzionat că a fost un test util.

FC Hunedoara …..0
„U” Cluj……………4

Au marcat: Voican 1, Lemnaru 45, Popa 74, Pop
85.

FC Hunedoara:
Băeșu – Al. Sabou, Geacă, Samoilă, Călugăr, Marin, Sil. Boloș,
Trășcan, Corobea – Doroi, Stroia. Antrenor: Nelu Mitrică. Au mai
jucat: Al. Popa – Băiconi, Jigmon, Cristea, Rădulesc, Timofte,
Radu, Răcăreanu, Vremi.

U. Cluj: Matache –
Bușcă, Țene, Bonetti, Baiano – Victor Huvos, Basso, Alosto,
Cojocnean – Lemnaru, Voican. Antrenor: Viorel Hizo. Au mai jucat:
Huțan, Danciu, Ad. Popa, Szilaghi, Teușan, Bucșa, Reinaldo, Pop,
Lecic, Luca.

Arbitru: C-tin
Dănilă. Asistenți: Denis Haidiner și Ștefan Macoș (toți
Hunedoara).

Cronica de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu

24 Mar. 2010, 19:04 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă