Selecție națională la Deva

04 Aug. 2011, 18:16 Pregătiri, amicale
Selecție națională** la Deva

Jucători liberi de contract sau fără echipe, indiferent de
postul pe care evoluează dar dornici să joace în Liga a doua sunt
așteptați mâine pe stadionul „Cetate” din Deva pentru a susține o
probă de joc. Cei care vor corespunde ideilor tactice și cerințelor
antrenorului Constantin Olariu (foto mic) vor fi oprițipentru a
completa lotul cu care Mureșul Deva va ataca sezonul viitor.

„Am dat sfoară în țară că avem nevoie de jucători
pentru a ne completa lotul. M-aș bucura să vină câți mai mulți, să
am de unde alege. Îmi doresc să am dubluri pe posturi pentru că, se
știe, concurența duce la progres”
, a anunțat
tehnicianul Mureșului.

Jocul de selecție este
programat pentru ora 17:00. Jucătorii Mureșului Deva au început
pregătirile în această săptămână, marți. Campionatul Ligii a doua
va începe pe 20 august.

Puțini
dar siguri

La cele două antrenamente ale zilei de ieri pe care le-a condus
Olariu, primele din această vară, au paticipat doar 12 jucători
(foto mare) între care șase juniori și doi portari însă
tehnicianul speră însă că până la începutul săptămâni viitoare, să
reușească să își completeze lotul.

„Până luni sper să reușim să definităm lotul de
jucători pe care ne vom baza sezonul viitor, pentru a ne putea
pregăti împreună cel puțin 10 zile înaintea prime etape. Apoi, în
timpul campionatului încet, încet ne vom pune la
punct”
, a mai spus Olariu care a primit asigurări din
partea patronilor Mureșului că echipa va duce la bun sfârșit
competiția. „Este sigur, echipa va evolua în Liga a
doua și sezonul viitor. Patronii clubului au primit asigurări de la
autoritățile locale că vor fi sprijiniți pentru ca Mureșul să ducă
la bun sfârșit tot campionatul”
, a încheiat
Olariu.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

04 Aug. 2011, 18:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă