În așteptarea banilor din transferul lui Alexandru Chipciu la Anderlecht, circa 750.000 de euro, o sumă care ar debloca situația la FC Brașov, la Stadionul Tineretului câțiva fotbaliști continuă antrenamentele sub comanda antrenorilor Ioan Naghi și Andrei Șanta. Astfel, la ședința de pregătire de miercuri dimineață au fost prezenți Tănase, Buga, Poverlovici, Moraru, Ciobanu, Avram și nigerianul „Mișu”, plus șapte juniori de elită Vlad Rusu, Daniel Răducan, Raul Toader, Bogdan Roșu, Ștefan Răchișan, Paul Mitrică, Eduard Turdean și Cristian Ungureanu.
Bertrán a plecat
Jordi RodrÃguez Bertrán, portarul de 22 de ani care are în CV și câteva meciuri la echipa națională U21 a Andorrei, a decis să plece de la Brașov după doar câteva zile în care s-a pregătit cu „stegarii”. „Am decis să plec, pentru că nu știu care este viitorul clubului, dar și pentru că în ultimele zile la antrenamente eram doar zece jucători. Almeria B este interesată de mine, astfel că voi merge acolo și voi încerca să prind un contract. Îmi pare rău de situația în care se află FC Brașov”, a spus portarul din Andorra.
Nici Horia Popa nu s-a prezentat la antrenamentul de ieri, însă mijlocașul brașovean mai este legat prin contract de FC Brașov încă doi ani.
Gazonul a fost tuns cu banii oferiți de un fan
Pare greu de crezut, dar este un fapt cât se poate de real. Jucătorii prezenți la antrenamentele din această săptămână au avut parte de o surpriză plăcută. Astfel, la antrenamentul de marți, gazonul arăta impecabil, pentru că a fost tuns! Un vechi suporter al „stegarilor” a fost prezent luni la stadion și a rămas surprins de faptul că jucătorii se antrenează pe un teren cu iarba netunsă. Fanul s-a interesat cât costă combustibilul necesar alimentării mașinii de tuns iarba și a plătit pe loc 120 de lei, astfel că jucătorii au avut parte de un teren bun la antrenamentul de marți. „Ce poți să mai spui când vezi un asemenea gest impresionant”, au comentat jucătorii brașoveni.
O altă veste bună ar fi aceea că în câteva zile se vor achita facturile restante, iar stadionul va fi rebranșat la rețeaua de gaze.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)