Săndoi are nemulțumiri după remiza cu Petrolul. „Voi fi mult mai atent de acum încolo la astfel de probleme”

Marius ANGHEL 12 Feb. 2018, 13:37 Pregătiri, amicale
Săndoi are nemulțumiri după remiza cu Petrolul.**

FC Argeș a remizat, scor 0-0, sâmbătă, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, într-unul dintre cele mai tari amicale pe care le are programate în această iarnă. La finalul meciului, antrenorul piteștenilor, Emil Săndoi, s-a declarat nemulțumit de randamentul ofensiv al ucătorilor săi.

„A fost un meci de pregătire în care am încercat să folosim toți jucătorii. Ne-a lipsit inspirația în atac, pentru că am avut câteva situații de gol, dar fără a reuși însă să înscriem. Petrolul este o echipă care din sezonul viitor va juca în liga secundă. Mi-a plăcut evoluția lor și îi felicit. În rest, a fost un test bun de pregătire pentru noi în ciuda terenului greu. Mingea a sărit destul de rău, terenul a fost moale, dar nici noi nu am fost inspirați la finalizare. Despre cele două eliminări, mai toate echipele au astfel de ieșiri în această perioadă. La fel de adevărat este că atunci când iei niște decizii în teren, trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Voi fi mult mai atent de acum încolo la astfel de probleme. Mi-aduc aminte că și anul trecut pe vremea asta, am avut parte de acest gen de comportament din partea unora. Să fiți convinși că vom remedia aceste lucruri până la începerea returului”, a spus Săndoi.

Ciobanu: „Fotbaliști lor sunt mult mai proaspeți”

De partea cealaltă, Romulus Ciobanu, antrenorul Petrolului, a considerat adversarul la un nivel de pregătire superior jucătorilor săi. În perioada următoare, acesta se va concentra pe corectarea minusurilor echipei ploieștene.

„A fost un test util și primul joc pe iarbă pentru noi. În cantonamentul de la Cheile Grădiștei, cât și în cel de la Buftea, am jucat doar pe terenuri sintetice. Noi suntem într-o perioadă de acumulări, iar FC Argeș este într-o formă sportivă mai bună decât noi. Fotbaliști lor sunt mult mai proaspeți. Este normal pentru că ei peste două săptămâni încep campionatul. Astăzi ambele echipe au practicat un fotbal bun pentru această perioadă. Pentru Petrolul urmează o nouă perioadă de pregătiri în care ne vom axa pe latura tehnico-tactică la antrenamente, dar și la celelalte meciuri de verificare pe care le mai avem. Vom încerca să corectăm lipsurile pe care le avem până la startul returului”, a spus Ciobanu.

După jocul de la Pitești, Petrolul s-a întors în cantonamentul de la Buftea, acolo unde, miercuri, va susține un nou test, tot cu o formație de eșalon secund, Chindia Târgoviște.

Articol scris de Marius DUINEA
 

 

Marius ANGHEL 12 Feb. 2018, 13:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă