Emil Săndoi, dezvăluiri din perioada petrecută la Chindia, la despărțirea de Poli Iași: ”Apropo de familie!”

Marius ANGHEL, Daniel VLAD 29 Jan. 2025, 12:44 Liga 2
Emil Săndoi, dezvăluiri din perioada petrecută la Chindia, la despărțirea de Poli Iași: ”Apropo de familie!”

Emil Săndoi s-a despărțit la începutul acestei săptămâni de Politehnica Iași, la mai puțin de cinci luni de la numirea sa la clubul din prima ligă, iar experimentatul antrenor a vorbit, într-un interviu acordat pentru ProSport, inclusiv despre fosta echipă de club pe care a condus-o, într-o comparație a sa cu trupa din Copou.

Săndoi a avut cuvinte frumoase despre Chindia Târgoviște, de un an și jumătate prezentă în Liga 2, chiar dacă a întâmpinat dificultăți la clubul dâmbovițean.

Emil Săndoi a lăudat Chindia în discursul său de după depărțirea de Poli Iași, făcând o comparație despre cum a fost tratat la cele două cluburi!

Emil Săndoi (59 de ani) a antrenat Chindia din iunie 2020 până în mai 2022, perioadă în care clubul târgoviștean a fost aproape de o calificare în play-off-ul primei ligi, a câștigat play-out-ul și a jucat semifinala barajului pentru accederea în cupă europeană, în primul sezon, iar în al doilea a evitat retrogradarea după câștigarea barajului cu Concordia Chiajna.

Făcând o comparație cu modul în care a fost tratat la Poli Iași, Săndoi a dat exemplul perioadei petrecută la Chindia.

”Și când eram la Chindia Târgoviște, cu Ghergu conducător, tot am simțit o susținere mai mare pentru mine din partea conducerii, iar acolo chiar am făcut treabă pentru Chindia. Am salvat-o de la retrogradare și am și câștigat play-out-ul. Și, apropo de familie: Ghergu a venit într-un sezon să îmi zică în față că în sezonul ăla trebuie să renunțăm din cauza problemelor financiare la niște jucători cu salarii mai mari, dar apoi oamenii nu mi-au scos ochii la rezultate mai proaste, pentru că știau cum stă treaba. Din contră, mă încurajau să mergem mai departe”, a spus Săndoi pentru ProSport.

”La Chindia eram toți împreună și la bine, dar și la rău!”

Mai departe, Săndoi a povestit un moment haios, așa cum l-a perceput el, despre un eveniment de la Chindia, în care era vorba despre o ieșire în oraș cu jucătorii, despre bani și o propunere a președintelui Marcel Ghergu.

”Și, îmi aduc aminte și de un moment mai haios. Prin conturile clubului bătea rău de tot vântul. Iar eu voiam să invit lotul în oraș la o friptură și un pahar de vin. Ghergu îmi zice că e bună ideea, dar ce friptură să luăm, de vită sau de pui? Eu le-am zis să stea liniștit că masa o plătesc eu, dar el îmi zice, mai în glumă, mai în serios, că dacă luăm friptura de vită e mult mai scumpă decât cea de pui și mi-a zis că mai bine le dau banii la băieți. Vă spun asta ca să vedeți la ce stadiu de familie ajunsesem cu cei de la Chindia. Eram toți împreună și la bine, dar și la rău.

Din păcate, vă spun cred că pentru a treia oară că la Iași nu m-am simțit sprijinit de conducere. Și mă refer și la Sfaițer. Cred că au vrut să caute acum un țap ispșitor în fața suporterilor și al opiniei publice. Adică, jucători dați afară peste capul meu, nu tu transferurile pe care eu le-am vrut, nu tu cantonament în Antalya cu meciuri mai multe de pregătire, nu tu legitimări la timp, și vinovatul principal e Emil Săndoi, nu?”, a mai dezvăluit Săndoi.

Chindia a retrogradat din prima ligă în sezonul de după despărțirea de Săndoi!

După despărțirea Chindiei de Săndoi, la club a fost adus Adrian Mihalcea, iar mai apoi Anton Petrea, iar la finalul sezonului avea să retrogradeze în Liga 2 după patru ani petrecuți în prima ligă, perioadă în care echipa a evoluat acasă în alte orașe, cu excepția ultimului meci, în care s-a și consemnat retrogradarea.

Săndoi a condus naționala U21 a României (septembrie 2022 – iunie 2023) după experiența avută la Chindia, iar din septembrie 2024 și până acum, în ianuarie 2025, a antrenat Poli Iași.

În prezent, Chindia este la al doila sezon consecutiv în Liga 2 și iernează la un punct peste ultima poziție retrogradabilă în Liga 3. Clubul tocmai s-a despărțit de antrenorul Marian Vătavu, iar printre cei despre care se zvonește că ar fi ofertați să îi ia locul este și Emil Săndoi.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Bazar Media

Marius ANGHEL, Daniel VLAD 29 Jan. 2025, 12:44 Liga 2
Pe aceeași temă