Sancțiuni după Deveselu! „E rușinos să pierzi la scorul la care am pierdut”

17 Feb. 2012, 14:00 Pregătiri, amicale
Sancțiuni după Deveselu!**

Înfrângerea severă pe care Alro Slatina a suferit-o în amicalul cu FC Caracal nu va rămâne fără urmări. Conducerea clubului anunță sancțiuni ce vor fi aplicate jucătorilor. Oficialii aluminiștilor sunt nemulțumiți de evoluția echipei în repriza secundă.

0-4 este rezultatul cu care Alro a pierdut jocul de verificare disputat la Deveselu, în compania unei formații de Liga a III-a. Conducerea grupării de pe malul Oltului consider că nu există scuze pentru acest eșec, iar fotbaliștii vor fi penalizați. Antrenorul Daniel Mogoșanu spune că după înfrângerea de ieri nu-i va menaja pe elevii săi.

„E un duș rece. E foarte bine că a venit în perioada asta, cât mai repede. O să am o discuție destul de aprinsă cu jucătorii. În special vizavi de atitudine și de modul cum s-au prezentat la acest joc”, a declarat Mogoșanu.

Jucătorii aluminiștilor acceptă că rezultatul înregistrat în acest meci este unul umilitor.

„E rușinos să pierzi la scorul la care am pierdut. E bine că nu am pierdut în campionat. Important e să fi acumulat ceva după acest joc și pe viitor să fie bine”, a spus mijlocașul Gabriel Velcovici.

Oficialii clubului local iau în calcul posibilitatea ca până la startul returului de campionat să renunțe la unii dintre componenții lotului. Deciziile finale vor fi luate la propunerile antrenorului Daniel Mogoșanu.

Sursa: Olt TV

17 Feb. 2012, 14:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă