Â
Penultimul test dinaintea confruntării cu Petrolul Ploiești din prima etapă a Ligii a doua a fost unul reușit pentru Săgeata Stejaru care astăzi la prânz a trecut la pas de Farul II Constanța cu 3-0 (2-0). Elevii lui Aurel Șunda nu au apăsat prea mult pe accelerație la meciul contra echipei a doua a Farului cu care se vor întâlni și în campionat, meciul disputat la Stejaru fiind urmărit din tribune și de directorul general al „rechinilor” Mircea Crainiciuc.
La pauză, după o evoluție bună a Săgeții Stejaru, scorul era deja 2-0 prin reușitele lui Chițu (min. 15 din penalty) și Șicu (min. 43), practic atacanții în care Aurel Șunda își pune mari speranțe la debutul în Liga a II-a.
După pauză, titularii au ieșit rând pe rând de pe teren iar repriza secundă a arătat un fotbal mai puțin spectaculos pigmentat doar de sclipirile lui Dicu, intrat la mijlocul reprizei secunde și de centrările „veninoase” ale juniorului Dobra (18 ani), cel mai bun de pe teren în meciul de ieri.
Ultimul gol al meciului a fost înscris de Pană (min. 88) la capătul unei faze de poartă a tulcenilor care l-au amețit pe portarul Farului II, Dobre, rămas fără reacție la șutul den afara careului expediat de mijlocașul Săgeții.
„Avem un lot căruia îi mai sunt necesare doar mici retușuri în timpul scurt rămas până la debutul campionatului. Mi-aș dori ca portarul Olteanu să aibă concurent pe post de aceeași valoare și dacă aș mai avea un atacant peste ce am acum în lot cred că problemele de lot sunt rezolvate.” a declarat la final de meci Aurel Șunda.
Ultimul test al Săgeții Stejaru va fi sâmbătă la Buzău cu Gloria, meci care ar putea fi cel după care lotul Săgeții va fi bătut în cuie.
Pănă atunci însă, titularii pe care a mizat la meciul cu Farul II Aurel Șunda sunt Olteanu, Goșa, Șoltuz, Posteucă, Vlad, Bertea, Paleacu, Gheorghiță, Dobra, Șicu și Chițu, iar rezervele Ariton, Dicu, Mavriche, Rada, Pană, David, Oprea și Roșca, Aldana fiind accidentat.
Â
Articol scris de: Irinel Călin
Â