Săgeata Năvodari a câștigat cu 4-0 (Srdic 2, Gorovei, Cervera) meciul amical disputat pe teren propriu în compania echipei tulcene de Liga a IV-a Granitul Babadag. Antrenorul gazdelor, Cătălin Anghel, a folosit doar jucătorii care au jucat mai puțin sau deloc în meciul de debut în campionat, cu ACS Berceni. De asemenea, în poarta Granitului a stat unul dintre goal-keeperii Săgeții, Ormenișan. Divizionara secundă a jucat cu: Gordin – Dunjic, Ursu, E. Năstase, Iloie – Vagner, Cervera – M. Chițu, Stana, Gorovei – Srdic. În repriza a doua, au mai evoluat Vieru și Deletic.
„A fost un antrenament reușit. În ziua precedentă, am avut două antrenamente grele, dar băieții nu au fost obosiți. Trebuie să le dăm minute și jucătorilor folosiți mai puțin. Ne așteaptă trei meciuri în șapte zile (două de campionat și unul de Cupa României, cu Farul Constanța), dar obiectivul nostru nu poate fi decât acela de a obține trei victorii”, a declarat Cătălin Anghel.
Aflată în cursa pentru promovarea în Liga I, Săgeata a debutat cu dreptul în campionat, învingând la Năvodari ACS Berceni cu 2-1. La finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 11.00, Săgeata joacă din nou în Liga a II-a, în deplasare cu CS Balotești. Urmează meciul de la Constanța, cu Farul (marți, 9 septembrie, de la ora 16.30), după care disputa din runda a treia de campionat, cu Unirea Slobozia (la Năvodari, sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11.00).
Sursa: Ziua Constanța