FC Aninoasa a trecut cu bine peste testul de verificare cu Unirea Bascov. Echipa antrenată de Cristian Bălașa a depășit liderul Ligii a 4-a Argeș cu scorul de 1-0, într-un joc disputat pe terenul sintetic din Bradu. Sigurul gol al întâlnirii a fost semnat de Roșciugă (63), din apropierea liniei de 16 metri, după o acțiune personală.
Jucătorii Aninoasei au controlat în cea mai mare parte a disputei ostilitățile din teren, iar staff-ul tehnic a rulat toți componenții lotului pe durata celor 90 de minute de joc. Aninoasei iau fost anulate două goluri în partida cu argeșenii, iar în prima repriză portarul Priseceanu a apărat o lovitură de la 11 metri, executată de I. Ion (31).
Pentru Aninoasa jocul cu Bascov a reprezentat al doilea amical disputat în această iarnă, după cel cu Metaloglobus București (0-0). Următorul amical pentru elevii lui Cristi Bălașa va fi, sâmbătă, în compania lui Dinamo II București, pe stadionul „Granitul”, din Capitală.
FC Aninoasa – Unirea Bascov 1-0 (0-0)
Marcator: Roșciugă (63)
Aninoasa: Priseceanu – Marina, Coman, Ene, Cernea – Călinescu, Dinu, D. Enescu, Al. Neacșu – Maican, Neguț. Au mai jucat: Bărboiu – Neaga, Pahonțu, Diță, Grigorescu, Huțușoru, Ștefan, Rusu, Roșciugă, Calofir, Dedu. Antrenor: Cristian Bălașa.
Bascov: Datcu – Chirciu, Linte, Mândruță, Ciocârlan – Tănase, Taudor, Petre, Boboacă – I. Ion, Beuran. Au mai jucat: A. Neacșu – Dima, Zăinescu, Carcadia, Anghel, Oltean. Antrenor: Alin Chița.
Articol și foto de Ionuț Parghel