Reunire în Zăvoi

08 Jan. 2010, 16:03 Pregătiri, amicale
Reunire în Zăvoi

CSM Rm. Vâlcea s-a reunit azi, în
Zăvoi, sub comanda antrenorului Alin Artimon. Alb-albaștrii au
efectuat azi doar vizita medicală, urmând ca de luni să începă
antrenamentele.

Deocamdată, în lotul vâlcenilor se
află doar șapte fotbaliști seniori: Dobre, Roman, Roșca,
Deaconescu, S.Popescu, C.Dinu (foto) și Rusandu.

„Din punctul meu de
vedere, ei rămân. Însă este clar că ne mai trebuie jucători, pentru
că din retur apar și suspendările. Eu am discutat personal cu
jucătorii pe care mi doresc, e important pentru ei să știe că
antrenorul îi dorește la echipă. Restul este însă treaba conducerii
clubului, să discute despre bani și să încheie
contractele”
a spus Artimon.

De la reunire a absentat portarul
Perianu, învoit de conducerea clubului pentru a da probe la
Ceahlăul. După ce Pandurii a renunțat la el, Enache Câju redevine
din această iarnă jucătorul CSM-ului, însă șefii din Zăvoi îi caută
altă echipă.

Aflat în refacere după operația la
ligamente suferită în vară, Iosif Melcea are șanse mici să intre în
program normal. „Stanca are deja doi ani de când nu
joacă, el a mai făcut pregătire fizică și poate face normal, dar
Melcea, în proporție de 90%, trebuie să mai stea”
a
explicat Alin Artimon.

Cantonamentul vâlcenilor este
programat în perioada 21-30 ianuarie, la baza sportivă din Zăvoi.
Șefii CSM-ului au stabilit deocamdată două amicale, prima adversară
urmând să fie Ghecon Lăpuașta (24 ianuarie), iar cea dea doua FC
Oltchim (3 februarie).

Articol scris de: Adi
Georgescu

08 Jan. 2010, 16:03 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă