Dinu și Perianu, în discuții cu Slatina

Dinu și Perianu,** în discuții cu Slatina

FC Olt Slatina își remaniază lotul în această vară și are în vizor doi foști jucători de la FC Botoșani, fundașul central Ciprian Dinu și portarul Dorian Perianu, care au devenit liberi de contract.

După trei ani petrecuți la FC Botoșani, Ciprian Dinu (32 ani)  a avut evoluții appreciate în sezonul trecut, jucând în 24 de partide în Liga I pentru botășăneni.

„A fost o perioadă foarte frumoasă la Botoșani, cu o promovare  în primul eșalon și un loc 8 obținut în Liga I. Normal, există un sentiment de regret la despărțire, au fost momente foarte frumoase, singurul moment negativ a fost accidentarea nefericită a lui Dan Roman.  Discut cu câteva echipe din Liga a II-a, printre care și FC Olt” a declarat Ciprian Dinu.

Portarul Dorian Perianu (32 ani) este și el tentat de Slatina. „Cred că FC Olt se poate bate la promovare în sezonul trecut, sunt în discuții cu conducătorii clubului de la Slatina. Rămâne de văzut ce va fi în continuare” a spus și Perianu, care a fost în această vară și pe lista unei alte echipe oltene, CSM Rm.Vâlcea. „Am discutat și cu Vâlcea, dar nu am ajuns la niciun acord” a mai spus Perianu.

 

Articol scris de Adi GEORGESCU
Foto de Dan DUȚĂ‚

Pe aceeași temă