Reunire în efectiv redus

12 Jan. 2010, 16:33 Pregătiri, amicale
Reunire** în efectiv redus

Situație paradoxală la reunirea Mureșului Deva (foto). Șase dintre cei
șapte jucători puși pe lista de trensferuri la finalul turului:
frații Janos și Elod Vajda, Dosan, Filip Stoica, Pribac și Lintaru
nu au fost primiți la antrenament de antrenorul principal Gheorghe
Barbu care însă l-a readus la echipă pe portarul Dumitru Pârvu pe
care tot el la exclus din lot sezonul trecut pentru
indisciplină.

„Sper că a învățat ceva din greșelile pe care le-a
făcut în trecut. Poate la fel se va întâmpla și în cazul
jucătorilor puși pe lista de transferuri care nu își vor găsi
echipă. Poate voi fi nevoit să lucrez din nou cu o parte dintre ei.
Acest lucru îl vor decide doar patronii clubului”,
a
spus tehnicianul.

În intersezon Gheorghe Barbu țintește transferul a 4 fotbaliști
și vrea un lot format din 20-21 de jucători. „Am
trei-patru posturi deficitare în echipă. Aș avea nevoie de câte un
jucător pe fiecare post iar la centru chiar doi mijlocași de bandă.
Am fost contactați de diverși impresari care ne-au propus fel de
fel de jucători iar alți fotbaliști s-au autopropus”
,
a mai spus Barbu.

La primul antrenament din 2010 au participat doar 16 jucători:
L. Moldovan, C. Apostol, D. Pârvu, Horvat, – portari, Zaiați, I.
Câmpean, V. Pistol – fundași; A. Bud, Sătmar, Golguț, C. Cârstoiu,
Al. Petresc – mijlocași; B. Bajko, Grigoruță, Bogman și Moca –
atacanți.

Singurul absent nemotivat a fost fundașul Sorin Bălu în timp ce
juniorul Alexandru Dan va ratat toată pregătirea de iarnă deoarece
este convocat la o acțiune a lotului Under 16 coordonat de Adrian
Văsâie.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu

12 Jan. 2010, 16:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă