Reunire cu incertitudini

06 Jul. 2010, 12:13 Pregătiri, amicale
Reunire** cu incertitudini

Luni după amiază, Daniel Timofte a
„sunat” adunarea la CF Brăila. Jucătorii s-au reunit pentru
reluarea pregătirilor la Stadionul Municipal din localitate, însă
incertitudinea planează în continuare la dunăreni.

Astfel, tehnicianul brăilenilor nu
știe încă cu ce lot va aborda noul sezon, în perioada următoare
fiind așteptați la Brăila mai mulți fotbaliști susceptibili să
îmbrace tricoul „alb-albastru”. Nici în privința programului de
pregătire lucrurile nu sunt „bătute în cuie”.

Echipa va efectua sigur un
cantonament de două săptămâni în această vară, dar nu se știe însă
unde se va derula acesta. „Avem două variante, vom
vedea unde mergem. Cu certitudine nu plecăm din
țară”
, a spus Timofte.

După o scurtă ședință în vestiar,
brăilenii au plecat de la Municipal către Stadionul „Chimia” din
stațiunea Lacu Sărat, acolo unde au și efectuat primul antrenament
din presezon. După obișnuita perioadă de „streching”, Timofte și-a
împărțit lotul în trei echipe și a comandat meciuri „încrucișate”
între formațiile alcătuite „ad-hoc”. Scopul acțiunii a fost atât
acela de a le oferi jucătorilor bucuria reîntâlnirii cu mingea, dar
și pentru a-i vedea pe cei câțiva jucători veniți în probe.

„Sper ca în cel mai
scurt timp să reușim să conturăm lotul cu care vom aborda noul
sezon. Deocamdată nu a plecat nimeni pentru că nu am decis cine
vine. Eu îmi doresc măcar 2-3 jucători cu experiență, care să fi
trecut și prin Liga I. Vom vedea ce va fi în zilele următoare.
Deocamdată suntem în discuții”
, a declarat
tehnicianul brăilenilor.

Altfel, pentru a infirma zvonurile
care au circulat în ultima vreme legate de o posibilă plecare a sa
de la Brăila, Daniel Timofte a ținut să precizeze că a semnat un
nou contract cu gruparea dunăreană.

Articol și foto de Edi
Bucureșteanu

06 Jul. 2010, 12:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă