FC Farul va disputa sâmbătă, de la ora 16.00, pe arena principală din strada Primăverii, un amical cu Dunărea Galați (Liga a 2-a, locul opt în sezonul trecut). Solicitată de oficialii constănțeni pentru o partidă în aceeași zi, Steaua București a declinat invitația, din cauza faptului că are lotul incomplet.
„Marinarii” au încheiat miercuri la prânz perioada de cantonament, iar astăzi și mâine au programat câte un antrenament. De săptămâna viitoare, jucătorii intră în ciclu normal de pregătire pentru campionat, sperând că patronul Giani Nedelcu va reuși să plătească suma pentru insolvență, iar echipa va fi programată în prima etapă a Ligii a 2-a, pe 7 septembrie. Conform țintarului, Farul ar urma să întâlnească în runda de debut Gloria Buzău, în deplasare.
Însă, în ultimele zile, s-a zvonit că, din pricina neprezentării din Cupa României, Sportul Studențesc ar putea fi exclusă din campionat, caz în care seria de Liga a 2-a ar rămâne de 12 echipe, iar programul echipei bucureștene ar fi urmat de Farul, care ar juca astfel în etapa întâi tot în deplasare, dar cu Rapid CFR Suceava.
În Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la articolul 31 (Organizarea și programarea Cupei României), alineatul 13, se menționează: „Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă”.
Sursa: Ziua de Constanța